Cristiana Anghel, învăţătoarea aflată în greva foamei, a cărei imagine e folosită de sindicate în lupta cu guvernul, spune că va renunţa când medicii i-o vor cere.
Toată lumea o cunoaşte şi, la fel ca la un sfârşit de an şcolar, primeşte flori de la diverşi necunoscuţi pe care gardianul Institutului de Nutriţie îi numeşte simplu "admiratori". Sunt la fel de hotărâţi ca şi ea: nu se clintesc de pe holurile spitalului până ce nu primesc aprobarea doctorului de a intra câte două minute ca să-şi declare susţinerea. "Azi e doar «Evenimentul» şi un admirator, am terminat cu televiziunile. Ieri au venit...", îşi anunţă programul paznicul.
"Vă grăbiţi rău?", încearcă să mai tragă de timp, în timp ce ne conduce, ca un amfitrion, pe scările albe, până la salonul 103, patul 11. Nimeni nu se mai grăbeşte, şi totuşi, pentru Cristiana Anghel, învăţătoarea care de 64 de zile refuză să mănânce, timpul trece parcă fără vreun rost.
Până cedează psihic
Toată lumea o cunoaşte, mulţi au considerat-o nebună fiindcă îşi riscă viaţa pentru un lucru imposibil, la fel de mulţi i-au admirat gestul, unii o imploră să se oprească, alţii i-au făcut blog, pe unii însă nu i-a impresionat numărul zilelor de grevă a foamei mai mult decât episoadele cu Elodia.
Alte două colege i s-au aliat, rugând-o să le predea ştafeta, în timp ce ele ar duce protestul mai departe. N-au înduplecat-o însă pe învăţătoarea din Caracal, care nu vrea să pozeze în eroină naţională şi nici nu-şi doreşte să moară.
În rezerva în care stă singură, te izbeşte de la intrare lumina care se reflectă de pe pereţii orbitor de albi şi o căldură care îndeamnă la somn. Atmosfera apăsătoare e spartă de câteva buchete de flori aşezate ici-colo. Femeia, ai cărei ochi scânteie încă de speranţă, deşi sunt "înrămaţi" de cearcăne maronii, spune din primul moment: "Cu psihi
