Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se întorc autorităţile împotriva scafandrilor voluntari în dosarul Zarafu şi Ispas ?

Publicat in Ziua Constanta, marți 26 octombrie 2010 ·

Directorul Căpităniei Zonale Constanţa: Cel care a pus la dispoziţia celor nouă persoane ambarcaţiunea cu ajutorul căreia s-a ajuns în larg ar putea fi tras la răspundere

Patru scafandri voluntari au reuşit ca în 44 de minute să verifice o mare parte din epava cargoului turcesc Medy. Scufundarea a avut loc duminică, însă la întoarcerea pe uscat voluntarii au fost luaţi la bani mărunţi de angajaţii Căpităniei Zonale Constanţa. După acest gest al salvatorilor, surse apropiate anchetei ne-au precizat că trupurile celor doi scafandri Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas nu s-ar afla în sala maşini a epavei, aşa cum s-a crezut până acum, ci sunt prinse în plasele pescăreşti.

Directorul Căpităniei Zonale Constanţa,Alexandru Mezei, ne-a declarat că acţiunea voluntarilor nu a avut avizul instituţiei pe care o conduce. Mai mult decât atât, Mezei susţine că cel care a pus la dispoziţia celor nouă oameni persoane ambarcaţiunea cu ajutorul căreia s-a ajuns în larg ar putea fi tras la răspundere. "Am demarat o anchetă în acest caz. (...) Mă îndoiesc că au avut avizul procurorilor să iasă pe mare, cum au declarat", a mai explicat şeful Căpităniei Zonale Constanţa. La rândul său, Ion Voicu, şeful Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), susţine că verificarea cargoului turcesc pusă la cale de apropiaţii celor dispăruţi nu avea nevoie de avizul lui. "Inspecţia navei a mai fost făcută de câteva ori. S-a considerat că trupurile celor doi se află în sala maşini. Iar scafandrii şi-au făcut datoria când au făcut inspecţiile", mai arată Voicu. În acest context, precizăm că, în perioada 13-17 septembrie, nava specializată în intervenţii cu scafandri "Grigore Antipa", aparţinând Centrului 39 Scafandri din Forţele Navale, a efectuat căutarea lui Zarafu şi Ispas în interiorul epavei Medy. Din cauză că operaţiunile de căutare s-au încheiat fără rezu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 59 minute
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum o ora
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 6 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 6 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 6 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 5 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 11 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 5 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 7 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

21°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/33°