Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, l-a lovit cu pumnul pe un barman căruia i-a rupt un dinte. Pentru că nu are antecedente penale, românul nu va executa pedeapsa cu închisoarea.
Valentin Ghenonea, un imigrant român din Menorca (Insulele Baleare), a fost condamnat la un an de închisoare şi peste 2.000 de euro de amendă pentru agresarea fără motiv a unui barman, scrie cotidianul Ultima Hora. Neavând, însă, antecedente penale, românul de 29 de ani va scăpa fără să execute nicio zi din pedeapsa cu închisoarea.
Faptele pentru care a fost condamnat Ghenonea au avut loc în 3 aprilie anul trecut. În acea zi, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, românul, aflat în barul-restaurant Que bo de Mao, din Menorca, a început să spargă pahare, spre distracţia lui şi a prietenilor aflaţi cu el la masă. Ca responsabil de local, barmanul G.G. i-a reproşat gestul, invitându-l să-şi continue "distracţia" afară din restaurant.
Ghenonea, rănit în orgoliu, s-a ridicat de la locul său şi, drept răspuns, s-a îndreptat spre bar şi l-a lovit în plină figură pe barman, căruia i-a rupt pe loc un dinte.
Citeşte pe adevarul.es ce a făcut românul când au sosit poliţiştii, ce pedeapsă au cerut procurorii şi pentru ce trebuie să plătească cei 2.000 de euro amendă.