Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul de guvernare "care este" dar care nu va fi aplicat niciodata

Publicat in Ziua Constanta, marți 26 octombrie 2010 ·

In cursul zilei de ieri, 25 octombrie a.c., senatorul PDL Mircea Banias a sustinut o declaratie politica in plenul Senatului prin care a criticat Programul de guvernare propus de PSD. „Programul de guvernare pe care Partidul Social Democrat l-a prezentat este un mesaj electoral, fara niciun fel de acoperire si relevanta economica. Pare a fi creat pentru cei care nu au auzit nicio fraza despre economie. Este o insiruire de promisiuni cu rezonanta in urechile fiecarei categorii sociale a electoratului. Efectul implementarii acestui program ar fi cresterea deficitului bugetar la peste 10 procente din PIB. In acest caz, Romania nu se va mai putea imprumuta nici de la FMI, nici de la Uniunea Europeana si nici de la Banca Mondiala, iar inflatia si cursul valutar nu vor mai putea fi controlate. Facilitatile promise de PSD, sunt imposibile in conditiile in care nu dispunem de resursele financiare. Nu sunt o dovada de generozitate ci una de iresponsabilitate. O parte din masurile cuprinse in program se repeta sau au fost enumerate doar pentru a se ajunge la numarul 100. Altele au fost deja implementate de Guvern, respectiv scutirea impozitării profitului reinvestit si reducerea de taxe parafiscale. De asemene, unele masuri nu respecta legislatia sau obligatiile pe care le avem ca stat membru UE. Exista in program si masuri contradictorii, care, implicit nu se pot aplica. Statul are cheltuieli uriase iar acestea sunt sustinute doar de cei trei milioane de angajati din sectorul privat. In timp ce în alte ţări europene în ultimii 20 de ani s-au luat decizii de ajustare a sectorului bugetar şi de majorare a vârstei de pensionare, noi în România le-am amânat permanent. România are 80 de angajaţi în sistemul public, raportat la mia de locuitori, cu 19 mai mult decât în Italia, 15 mai mult faţă de Spania si cu 11 mai mulţi salariaţi decât în Germania. Vîrsta efectivă de pensionare e

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 4 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 4 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°