Herbie Hancock Imagine Project - geniu, plictiseală sau lipsă de imaginaţie?
Încep cu o mărturisire: nu mi-au plăcut niciodată albumele de coveruri, mai ales dacă ele includeau o grămadă de invitaţi. Iar dacă lista artiştilor colaboratori era una intenţionat plurigeografică, cu atît mai puţin. Cu mici excepţii (vezi concertele celui mai mare muzician în viaţă, după umila mea părere, Peter Gabriel), compotul foarte democrat şi foarte popular format din refrene celebre amestecate cu ritmuri afro-asiatico-peruane mi-a provocat un amestec de uluială, croită pe acute senzaţii de lipsă de înţelegere. Nu spun că aceste proiecte nu sînt valoroase, pentru mulţi dintre fani, ci doar că urechea mea, trecută prin focul, glonţii, fumul şi baionetele a mii de albume de toate genurile, nu poate accepta asta ca pe un act eminamente artistic. Am observat că, odată ajunşi la vîrsta înţelepciunii, mulţi muzicieni se retrag în genul de proiect care trădează, dincolo de intenţia de promovare a talentelor de pe toate meleagurile, autosuficienţă şi plictiseală. Inimaginabil de bogaţi, sătui de propriul act artistic sau poate doar secătuiţi de resurse originale, uriaşi precum Sting, Herbie Hancock şi chiar preferatul Peter Gabriel hotărăsc să ia o pauză şi să se distreze puţin supraveghind de la mică distanţă trupa multicoloră dezlănţuită pe scenă.
DE ACELASI AUTOR Întoarcerea Olandezului Zburător Campionatul Mondial de jazz în aer liber "Nu sînt interesat de perfecţiune, ci de precizie" - interviu cu pianistul Nik Bärtsch Relatare din beciul cu jazz Cu tot respectul pentru fabuloasa carieră a lui Herbie Hancock, mi-e teamă că Imagine Project se supune perfect raţionamentului anterior, ca într-un test ADN cu cel puţin 10 markeri identici. Repet, e doar o percepţie, probabil deformată, a unuia care ar fi preferat să-l vadă pe scenă alături de Ron Carter şi Tony Williams, nu c
