Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu a dat 750.000 de euro pe pastile de slăbit!

Publicat in Adevarul, marți 26 octombrie 2010 ·

Colegiul arbitral al ligii italiene de fotbal a decis în favoarea Fiorentinei, care a cerut reducerea cu jumătate a salariului lui Adrian Mutu pe perioada suspendării în cazul Sibutramina. Atacantul român va pierde astfel 50% din valoarea contractului său pe nouă luni, cât a stat pe tuşă, adică nu mai puţin de 750.000 de euro.

Sibutramina a avut efect triplu asupra lui Adrian Mutu. Pe lângă cele câteva kilograme pe care le-a dat jos românul şi suspendarea de nouă luni pentru dopaj, faimoasele pastile chinezeşti l-au "uşurat" pe acesta şi de 750.000 de euro. Colegiul arbitral al ligii italiene a decis într-un final să aprobe cererea Fiorentinei, care a solicitat încă din luna aprilie reducerea cu 50% a salariului lui Mutu, de două milioane de euro anual, în intervalul 29 ianuarie-29 octombrie 2010, cât timp jucătorul nu a putut evolua pentru gruparea toscană.

Cererea a fost analizată în colegiu la data de 15 septembrie şi, deşi răspunsul trebuia să fie dat publicităţii a doua zi, a durat iată aproape două luni pentru a se lua o hotărâre în acest caz. Momentul nu putea fi unul mai prost pentru Mutu, căruia vineri îi expiră suspendarea şi care ar trebui să revină pe teren duminică seară, în meciul de la

Catania.

Paolo Rodella, unul dintre avocaţii lui Adrian Mutu, s-a declarat mulţumit de decizia luată de consiliul arbitral al ligii italiene. „Pot spune că suntem mulţumiţi, deoarece Fiorentina a cerut iniţial suspendarea integrală a salariului pe cele 9 luni. Adrian şi-a primit banii până în martie şi o parte din aprilie, apoi nu a mai încasat nimic în aşteptarea sentinţei. Este o veste bună pentru Mutu, într-un moment dificil pentru el", a spus Rodella.

Chelsea aşteaptă banii

În vara aceasta, Tribunalul Federal Elveţian a respins recursul împotriva decizieiTribunalului de Arbitraj Sportiv, care îl obligă pe Mutu la plata unei amenzi d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Bărbați păcăliți pe rețelele de socializare. Înșelătoria a adus zeci de mii de euro în buzunarele unui tânăr

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 29 de ani din Constanţa este cercetat de poliţişti după ce a pretins că este femeie pe reţele de socializare şi a convins nouă bărbaţi să îi trimită diferite sume de bani, prejudiciul în acest caz ridicându-se la 42.000 de euro. Reprezen

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 6 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 29 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 32 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Cutremur misterios în Marea Mediterană: un obiect zburator neidentificat ar putea fi cauza

Adevarul acum 20 minute
Un sunet puternic a fost auzit în Marea Mediterană, în arhipelagul toscan și în Corsica. Bubuitura a fost inițial atribuită unui seism.

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°