Marjele enorme de dobândă practicate de bănci la creditele în euro au putut fi camuflate de nivelul extrem de scăzut al Euribor. Dobânzile interbancare super-reduse sunt pe cale să iasă din garanţie, astfel că ratele la credite nu mai pot fi ţinute mult timp la valorile actuale. În următorii ani, clienţii se pot aştepta la rate tot mai mari arată o analiză a conso.ro.
Din cea de-a doua parte a anului, dobânzile interbancare la euro au început să crească lent. Euribor la 3 luni a urcat de la 0,6-0,7% la peste 1%. Motivul a fost anunţul cu privire la dispariţia treptată a stimulilor care au permis dobânzilor să scadă la valori excepţional de scăzute.
Înapoi la normalitate
În decursul crizei financiare, Banca Centrală Europeană a susţinut băncile europene prin furnizarea de lichidităţi nelimitate la costuri extrem de scăzute. Pe măsură ce economia din zona euro a început să dea semne de revenire, BCE a anunţat că va renunţa treptat la măsurile de susţinere.
Şi aşa cum se întâmplă des pe pieţele financiare, aşteptările influenţează evoluţia pieţei, astfel că dobânzile interbancare au început să se mişte încet spre valori mai înalte.
Acest proces este unul firesc şi este de aşteptat să continue o perioadă destul de lungă.
În condiţii normale de funcţionare a economiei europene, ratele Euribor se situează între 2% şi 3%, astfel că ajustările necesare vor fi destul de importante.
Dobânzile variabile sunt în urcare
Traseul ce va fi parcurs de Euribor va influenţa în mod direct ratele de dobândă practicate de bănci la creditele în euro. În cazul creditelor cu dobândă variabilă, legislaţia actuală obligă băncile să indexeze dobânzile practicate după Euribor, astfel că toţi clienţii cu astfel de credite vor fi afectaţi de această evoluţie.
În schimb, persoanele care au credite cu dobândă fix