Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, din cauza unei defecţiuni tehnice la locomotiva unui tren de marfă care aparţine unui operator feroviar privat, circulaţia feroviară este oprită între staţiile Valea Largă şi Comarnic. Circulaţia feroviară pe Valea Prahovei a fost reluată începând cu ora 16.28
UPDATE, ORA 17.00 Circulaţia feroviară pe Valea Prahovei a fost reluată începând cu ora 16.28.
Circulaţia trenurilor între staţiile Valea Largă şi Comarnic a fost oprită din cauza unei defecţiuni tehnice la locomotiva unui tren de marfă care aparţine unui operator feroviar privat. În urma acestui incident, 7 trenuri de călători vor ajunge la destinaţie cu întârziere. Acestea sunt: trenul R 347 carecirculă pe relaţia Curtici - Bucureştia staţionat în Sinaia de la ora 13.00, trenul P 3004 carecirculă pe relaţia Braşov - Bucureştiastaţionat în Buşteni de la ora 13.42, trenul R 531 care circulă pe relaţia Bucureşti - Oradea a staţionat în Câmpina de la ora 14.02, trenul R 832 care circulă pe relaţia Braşov - Bucureştia staţionat în Azuga de la ora 14.50, trenul P 3006 carecirculă pe relaţia Braşov - Bucureştiastaţionat în Predeal de la ora 15.12, trenul P 3005 carecirculă pe relaţia Bucureşti - Braşov astaţionat în Buda de la ora 15.34 şi trenul R 346-1 carecirculă pe relaţia Bucureşti- Curtici a staţionat în Câmpina de la ora 16.20
După mai bine de trei ore în care au fost blocate, cele şapte trenuri de călători, oprite în staţiile adiacente, şi-au reluat traficul începând cu ora 16.28, în funcţie de rang.
ORA 14.00 Până la remedierea defecţiunii tehnice, trei trenuri de călători au fost oprite oprite în staţiile adiacente. Este vorba despre trenul Ic 347 (circulă pe relaţia Curtici - Bucureşti) staţioneză în Sinaia de la ora 13.00, trenul P 3004 (circulă pe relaţia Braşov - Bucureşti) staţionează în Buşteni de la ora 13.42 şi trenul Ic