A jucat volei de pe băncile claselor gimnaziale, a câştigat medalii cu echipa, iar acum, ca liceean vrea să atingă marea performanţă în acest sport.
profil
NĂSCUT - 14 decembrie 1993, la Râmnicu Vâlcea.
STUDII - Elev clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari", din Râmnicu Vâlcea.
IDEALURI - Îşi doreşte să devină informatician.
Radu face parte din categoria celor mai buni voleibalişti elevi pentru care sportul este un mod de exprimare şi socializare cu lumea din jur. Pentru prima oară a practicat jocul la fileu când era elev în clasa a V-a la Şcoala Generală nr. 10. „Primul meu antrenor, profesorul Ovidiu Olteanu, a fost un mare iubitor al sportului. În clasa în care eu învăţam, făceam volei la orele de sport dar şi la cele de tehnologie, iar echipa de volei a clasei devenise echipa fanion a şcolii", povesteşte adolescentul, acum elev la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari". Radu a jucat şi încă mai joacă volei pe postul de ridicător, deşi înălţimea sa de 1,88 m., nu este cea mai indicată pentru acest sport. Cu echipa Şcolii nr. 10 a făcut zeci de turnee în ţară, la Craiova, Bucureşti, Campulung, competiţii organizate de Federaţia Română de Volei. „În clasa a VI-a am luat bronzul la Turneul final de minivolei de la Suceava, iar în clasa a VIII-a, la categoria speranţe (care se joacă în şase), la Turneul final de volei de la Râmnicu Vâlcea am obţinut argitul, tot cu echipa", se destăinuie Radu.
S-a încris într-o echipă de club de dragul performanţei
Devenit liceean la „Alexandru Lahovari", Radu a pierdut contactul cu vechii coechipieri, dar pasiunea sa pentru volei a rămas. „Fac parte din echipa de volei a colegiului, iar în clasele a IX şi a X-a am participat la competiţii cu echipele de volei de la celelalte licee râmnicene. Au fost momente când am vrut să renunţ la vo