Aproape jumătate din populaţia totală de 250.000 de persoane primeşte ajutoare, mulţi dintre ei fără să aibă dreptul legal.
În judeţul Tulcea, conform statisticilor Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale (AJPS) Tulcea, aproape 110.000 de persoane beneficiază de ajutoare sociale (indemnizaţii pentru creşterea copilului, alocaţii pentru susţinerea copiilor din familii monoparentale, ajutoare de încălzire, stimulente pentru persoanele care se întorc la muncă, trusou pentru nou-născut, sprijin pentru întemeierea familiilor, etc.) Numărul tulcenilor care primesc bani din bugetul Ministerului Muncii este foarte mare dacă avem în vedere că judeţul Tulcea are o populaţie de doar 250.000 de locuitori. Deşi guvernanţii au declarat că au înăsprit condiţiile în care se acordă ajutoarele sociale, aceste modificări sunt doar formale, iar plata se face cu ochii închişi. Aurica Mihalcea, director AJPS Tulcea, a declarat că „din acest an, ajutoarele sociale care erau acordate de primării vor fi plătite de Agenţia pentru Prestaţii Sociale, dar dosarele pentru plata acestor ajutoare se vor întocmi tot la primarii, iar la noi vor fi depuse pentru verificării şi efectuarea plăţilor".
În realitate, inspectorii AJPS Tulcea nu fac alceva decât să semneze dispoziţiile de plată pentru ca legea nu le permite sa facă altceva. Primăriile tulcene, ca şi pâna acum, întocmesc pe bandă rulantă dosare de ajutor social pentru oricine depune o cerere în acest sens, iar documentul essenţial din dosar este declaraţia pe propria răspundere a solicitantului ajutorului că îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi acest ajutor. Directorul Mihalcea a mai spus că „obligaţia de a efectua verificări dacă solcitantul de ajutor social nu are mai multe proprietăţi decât scrie în lege şi nu are venituri care l-ar face neeligibil pentru a primi ajutor social revine primăriei unde are domiciliul