Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii de la o şcoală din Craiova au ieşit în faţa unităţii şi ameninţă cu greva foamei, pentru a o susţine pe Cristiana Anghel

Publicat in Adevarul, marți 26 octombrie 2010 ·

Cadrele de la Şcoala Nr 24 au organizat astăzi un protest de solidaritate cu învăţătoarea care a intrat în greva foamei. Cadrele ameninţă cu greva foamei şi spun că vor continua manifestările până când se vor rezolva problemele din învăţământ.

Cei 34 de profesori de la Scoala Nr 24 „Sf. Gheorge” au ieşit în faţa unităţii astăzi, la ora 11.00, fluturând pancarte cu mesaje de încurajare pentru învăţătoarea din Caracal, care se află de trei luni în greva foamei. „Cristina Anghel, te admirăm şi te susţinem!”, dar şi cu fraze care le arată nemulţumirile: „România, ţara în care oamenii trebuie să facă greva foamei ca să se aplice legea”. Profesorii spun că au recurs la această formă de protest, pentru că nu mai pot suporta să vadă cum colega lor suferă din cauza nedreptăţilor din România.

„Mă simt umilită!”

„Trebuie să arătăm că suntem alături de ea. Eu mă simt umilită în ţara asta! Îmi fac meseria pentru că mă respect, nu pentru salariul ruşinos pe care îl primesc. Cu banii de la stat, abia am reuşit să zugrăvim şcoala pe jumătate. Dacă guvernul nu ne rezolvă problemele, vom intra în greva foamei fiecare, câte trei zile. Vom face cu rândul”, ne-a mărturisit Margareta Gaulischi, profesor de psihologie pentru învăţământul primar. Cadrele ne-au spus că sunt revoltate pentru că achiziţionează din banii proprii materiale, cărţilşi chiar scaunele din şcoală. „Nu este normal să plătim noi materiale didactice, să contribuim pentru bunurile instituţiei. În plus, nu putem sta cu mâinile în sân, când colega noastră luptă pentru drepturile tuturor”, a completat Constantina Bălan, lider de sindicat.

Cristiana Anghel (foto sus), în vârstă de 51 de ani, învăţătoare la Şcoala Nr 2 din Caracal, a intrat în greva foamei pe 26 august, ca formă de protest împotriva diminuărilor salariale. Învăţătoarea se află internată la Institutul de Di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 12 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°