La treizeci de ani de la debutul literar, Jose Saramago publica, in 1977, Manualul de pictura si caligrafie, primul roman pe care si-l asuma ca fiind reprezentativ pentru opera sa. Cartea il are ca protagonist pe H., un pictor academic care-si cauta destinul artistic in literatura. H. primeste comanda de a-i picta portretul directorului S., o alta initiala in spatele careia scriitorul inventeaza dupa bunul plac. Din director al unei mari companii S. devine astfel director al Senatus Populusque Romanus. "Travaliul creator" ii ofera lui H. posibilitatea de a descoperi limitele picturii, in comparatie cu cealalta arta de care se simte atras, si anume literatura sau caligrafia. Dilema acestui artist aflat pe drumul ce duce de la pictura la literatura este un bun prilej pentru Saramago de a-si dezvalui talentul de comparatist, analizind in paralel cele doua arte, vazute prin ochii personajului H.: "Ma observ scriind asa cum nu m-am observat niciodata pictind si descopar ce este atit de fascinant in actul acesta: in pictura, vine intotdeauna momentul cind tabloul nu mai suporta nici o trasatura de penel in plus, in timp ce rindurile acestea se pot prelungi infinit de mult". Pictorul H. incearca sa dea muncii sale o ratiune de a fi in continuare, dar folosind mijloacele si uneltele altei meserii, adica trisind. Aceasta "prelungire infinita" este tocmai principalul avantaj pe care literatura il ofera in raport cu pictura, posibilitatea de a continua la nesfirsit: "Voi putea sa scriu mereu, spune H., pina la sfirsitul vietii, in timp ce tablourile, inchise in ele, se opun, sint ele insele izolate in pielea lor, autoritare, si, la rindul lor, insolente". De aceea vorbim de opera aperta (Umberto Eco) doar in literatura. Cuvintele sint in schimb mai dure, mai greu de manevrat decit pensulele si mai egale in culoare decit vopselele. Totusi, undeva pe la mijlocul Manualului, Saram