- Editorial - nr. 658 / 26 Octombrie, 2010 De vreo saptamana incoace, premierul Emil Boc si maharii guvernanti din PDL, UDMR si UNPR anunta, cu surle si tobe mari, ca Legea Educatiei Nationale (mai bine s-ar fi numit a rusinii!) va fi trecuta prin Parlament prin asumarea raspunderii Guvernului. S-ar putea ca unii dintre romani sa nu fi intuit, in situatia de fata, care-i "talcul" acestei promisiuni (adica a trecerii prin asumarea raspunderii!) anuntate cu atata tam-tam de guvernantii nostri. Scopul urmarit nu-i greu de dedus. Se stie ca PSD+PC, avand sprijinul PNL, au depus motiunea de cenzura, o funie in casa spanzuratului! Moment potrivit pentru UDMR sa recurga la un nou santaj, amenintand ca, daca Legea Educatiei Nationale, antinationala in multe privinte, croita pe placul lor si pe complicitatea unor parlamentari ai Puterii, nu va fi trecuta prin asumarea raspunderii, ei, udemeristii, vor vota motiunea de cenzura, Guvernul va cadea si vor urma, dupa toate probabilitatile, alegeri anticipate. Situatie in care doar Dumnezeu mai stie ce va fi si cati dintre actualii alesi ai neamului se vor mai intoarce, dupa acele alegeri, in fotoliile parlamentare, in care unii dorm somn usor si adanc. Cine a mai vazut caine prost sa plece din fata macelariei?! Acesta-i adevarul. Frica, se zice, pazeste pepenii! Pe ei nu-i intereseaza, deloc, faptul ca, in scolile maghiare, in cadrul invatamantului preuniversitar, toate disciplinele se studiaza in limba materna, cu exceptie Limba si literatura romana. (articolul 37, alineatul 1). Atat. In invatamantul preuniversitar, gimnazial si liceal, Istoria si Geografia Romaniei, de acum inainte vor fi predate (conform articolului 37, alineatul 8) in limba maghiara. Clara segregare pe criterii etnice a invatamantului romanesc, ducand la oficializarea limbii maghiare la nivel national. Nu-i intereseaza nici macar articolul 1 din Constitutie: