Întâlnirea de la Deauville, de la începutul săptămânii trecute, pare să capteze simbolic spiritul epocii în care trăim. Cu alte cuvinte, Zeitgeist-ul de dinaintea summitului din noiembrie, de la Lisabona, care anunţă o reevaluare a rolului NATO în arhitectura de securitate a continentului. Dar de ce această nevoie de a evita formatele instituţionale consacrate, preferându-se în locul lor o cină privată? Totul capătă aparenţa unei întâlniri între acţionarii cheie din board-ul virtual al securităţii europene.

Pe fond, este imposibil să nu observăm cât de mult s-a schimbat atmosfera dintre statele europene şi Moscova. Cu numai doi ani în urmă, când tancurile ruseşti intrau pe teritoriul Georgiei, devenise un consens tacit să vorbeşti despre imposibilitatea continuării relaţiilor cu un stat care aplica paradigma de secol XIX a politicii de putere.

Astăzi, nu doar că se revine la „business as usual“, ci se face totul pentru a aduce Moscova cât mai aproape de Europa. Spre exemplu, la Deauville s-a vorbit de o agendă comună tot mai cuprinzătoare, de consolidarea unui parteneriat pentru modernizare, de un regim de călătorie fără vize şi chiar de viziunea strategică a unui spaţiu comun fondat pe „valorile democraţiei, domnia legii şi pe libertatea circulaţiei pentru oameni, bunuri, servicii şi capital“. Şi toate acestea în ciuda faptului că tensiunile acumulate în Caucaz nu au fost niciun moment îndepărtate, poate cel mult îngheţate. În tot acest timp, elitele europene se confruntă cu aceeaşi Rusie care afirmă legitimitatea doctrinei Medvedev (cu intervenţionismul său explicit în străinătatea apropiată şi considerată drept sfera sa privilegiată de influenţă). Mai mult, Moscova continuă să rămână în afara Tratatului Forţelor Convenţionale din Europa.

Pe de altă parte, Deauvilleul developează un curent tot mai important - schimbarea la faţă a elitelor europe