În oraşul de pe Main, futurismul se împleteşte cu tradiţionalul, iar fanii creatorului lui „Faust“ se întâlnesc cu cei ai ritmurilor electronice compuse de Sven Väth. Acum 20 de ani, când la rându-mi aveam 20 de ani şi eram student înromanticul Heidelberg, mi-am început „incursi-unile de duminică“ prin Frankfurt, cel mai mare oraş din zonă.

Într-o seară de duminică descălecam pentru prima dată în vestitul oraş de pe Main, venit nu din curiozităţi culturale, ci invitat de amici să ieşim în „cluburi de cluburi". Zgârie-norii pe care-i ştiam din fotografii mă salutau de pe marginea drumului, oferind în noapte, artificial luminaţi, un spectacol psihedelic. Iar odată trecuţi de clădirea Operei Vechi, a cărei impozanţă îmi tăiase respiraţia, clădirile acelea înfipte în cer se lasau mângâiate de case mult mai mici, cu aer medieval, sau de construcţii care marcau trecerea secolelor şi a stilurilor arhitectonice. Modernul se împletea cu vechiul, creând o imagine futuristă - cel puţin pentru mine, cel obişnuit cu provincia transilvană sau cu Bucureştiul turtit sub griul anilor '80.

Fascinaţia cluburilor

Iniţial, am ajuns într-un parc în faţa unui pavilion din secolul al 19-lea, care iradia culori reflectorizante. Mi-a trebuit o vreme să mă acomodez cu muzica, cu lumina şi cu tinerii care se agitau în ritmurile tehno ale nopţii. „Cel de la platane e Sven Väth", mi s-a spus. Habar nu aveam cine era, la fel cum nu ştiam despre Frankfurt decât că găzduia renumita Paulskirche, locul în care s-a întrunit în 1848 prima Adunare Naţională aleasă democratic, cele mai înalte clădiri din Europa şi un imens aeroport care la rândul său ascundea la subsol unul dintre cele mai cunoscute cluburi din lume, „Dorian Gray". În următoarele luni am urmărit tot ce se scria despre Väth şi abia aşteptam să ajung din nou în enigmaticul pavilion din irealul Frankfurt.

Orbit de lumi