* Cupa «Tătaru» la oină poate fi considerat un succes al sportului nostru naţional * "Câţiva oameni inimoşi au construit de la zero o bază pentru acest sport", afirmă Nicolae Dobre, preşedintele federaţiei de specialitate
În ultima perioadă, federaţia de profil a tot încercat să reactiveze fostele centre de tradiţie în practicarea oinei, în speranţa că va reaprinde flacăra dragostei faţă de acest sport, însă, în paralel cu aceste demersuri, s-a încercat cucerirea de noi teritorii în acest demers de relansare a sportului naţional al României.
Satul Tătaru din judeţul Brăila, unde de curând s-a şi inaugurat o astfel de bază sportivă, iar populaţia de acolo a învăţat foarte repede regulile de joc, face parte din cea de-a doua categorie.
Dacă până acum doi ani oina era o necunoscută pentru tinerii comunei, la manifestarea care a avut loc cu prilejul "Cupei Tătaru" membrii comunităţii locale au venit în număr foarte mare pentru a asista la prima competiţie de oină desfăşurată pe aceste meleaguri.
Au fost prezenţi, de asemenea, şi reprezentaţi ai comunelor Bărăganu, Roşiori, Dudeşti, Jugureanu, Ciocile, Ulmu şi din oraşul Însurăţei, iar la finalul manifestărilor i-au solicitat sprijin preşedintelui Federaţiei Române de Oină în vederea înfiinţării de echipe în aceste localităţi.
"Harta sportului nostru naţional începe încet, încet să se mărească", a spus Nicolae Dobre, preşedintele federaţiei
Manifestările prilejuite de Cupa "Tătaru" au început cu şedinţa tehnică, după aceea a urmat festivitatea de inaugurare a terenului de joc, singurul de acest fel deţinut de către un club afiliat la federaţie, a continuat cu slujba de sfinţire, care a fost oficiată de un sobor de trei preoti, apoi au început meciurile de juniori.
Cel mai aşteptat moment a fost meciul demonstrativ dintre Frontiera Tomis Constanţa, campioana natională en titre, şi S