Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coadă la sărăcie

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 26 octombrie 2010 ·

Zeci de oameni s-au înghesuit marţi dimineaţă la sediulServiciului de Asistenţă Socială din municipiu. Făgărăşenii s-au călcat în picioare pentru a reuşi să depună cererea pentru obţinerea subvenţiei la încălzire. Mâine este ultima zi în care oamenii mai pot solicita ajutorul pentru toată perioada iernii.

Au lăsat-o pe ultima zi

27 octombrie este ultima zi în care făgărăşenii cu venituri mici mai pot solicita subvenţie la încălzirea locuinţei pentru perioada de iarnă. Astfel, oamenii au luat marţi, 26 octombrie, cu asalt sediul Serviciului de Asistenţă Socială. Tocmai din acest motiv munca celor care preluau cererile a fost îngreunată.

„Sper să mă încadrez, nu am niciun venit şi am venit şi eu să-mi depun cererea la subvenţia de gaz“, „Am o pensie de aproximativ 400 de lei şi noi în casă stăm 6 persoane. Mai avem venit de la fiica mea, care are un venit de 800 de lei pentru îngrijirea copilului. Cu siguranţă, voi primi subvenţie. E foarte greu pentru noi, am ieşit pe caz de boală şi dacă mai vreau acum să mă angajez, pentru că nu pot sta acasă cu o aşa pensie mică, nimeni nu mă angajează“, au spus făgărăşenii.

„Miercuri, 27 octombrie, este ultima zi pentru depunerea cererii pentru subvenţia la încălzire. Este înghesuială, după cum se vede afară, foarte multe persoane stau la coadă pentru a completa cererile. Până acum s-au depus în jur de 1.500 de cereri. După data de 27 octombrie, persoanele care vor mai veni cu cereri se vor încadra pentru subvenţie numai din luna decembrie“, a spus Mihai Ionescu, consilier la Serviciul Public de Asistenţă Socială Făgăraş.

Condiţii drastice

O problemă cu care angajaţii instituţiei se confruntă o reprezintă asociaţiile de proprietari. Acestea trebuiau până acum să se prezinte cu cererile locatarilor la Asistenţă Socială pentru a putea fi înregistrate. „Încă o problemă cu care ne confrun

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum o ora
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

VIDEO. A fost semnat acordul politic de guvernare de către liderii PSD, PNL, USR, UDMR și minorități

Ziua Constanta acum 38 minute
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Evaluarea națională 2025 Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba și Literatura Română

Ziua Constanta acum 15 minute
Elevii care au încheiat clasa a VIII-a susțin azi, 23 iunie, de la ora 9:00, proba scrisă la limba și literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Națională 2025. Candidații au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Proba la ma

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum 10 minute
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Avertizare de caniculă în București: temperaturi de 37 de grade și disconfort termic ridicat

Mediafax acum 54 minute
Luni, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 15…19 grade. Marți, va fi caniculă, disconfortul termic ridi

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum 15 minute
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Sorin Grindeanu: „PSD o să fie un partener responsabil și onest”

Gandul acum 11 minute
Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că Partidul Social Democrat o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției de guvernare. Liderul interimar al PSD a anunțat că decizia semnării acordului de guvernare a fost luată în urma unei consultă

Guvernul pregăteşte reforma pensiilor speciale: vârsta de pensionare creşte la 65 de ani

Ziarul Financiar acum o ora
Noua administraţie anunţă modificări importante în sistemul pensiilor speciale. Principala schimbare vizează creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani, aliniind-o la standardele generale. Reforma include şi plafonarea câştigurilor

Vremea

București
acum

28°
lun.

16°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°