Prefaţa scrisă de acelaşi Dumitru Crudu (care nu figurează şi în sumar, printre poeţi) interesează doar prin precizările referitoare la grupări recente precum cea evazionistă din jurul revistei Clipa siderală sau cea interactivă intitulată Human Zone, ai cărei tineri membri încearcă să coboare, inclusiv la propriu, poezia în stradă. În rest, textul păcătuieşte prin emfază sociologizantă, supralicitări naive şi stângăcii ce riscă să afecteze generozitatea demersului. Citim astfel că, după apariţia volumului Oedip, regele mamei lui Freud, Alexandru Vakulovski a fost luat în braţe de critica literară românească, fiind decretat cel mai radical poet al momentului, cu precizarea că această aserţiune îi aparţine editorului său, Alexandru Muşina. Nu prea se înţelege dacă decretul editorului echivalează cu luarea în braţe a tânărului autor basarabean de către critica momentului, dar să trecem Ceva mai la vale, Ştefan Baştovoi este prezentat ca vedetă extrem de mediatizată, pentru simplul motiv că despre volumele lui s-a scris în mai toate revistele literare importante.
De-a dreptul deplasat e însă efortul lui Dumitru Crudu de a prezenta noua poezie basarabeană ca pe o expresie a protestului politic şi social, de parcă Iulian Frantaşu, Ştefan Baştovoi, Alexandru Vakulovski sau Pavel Păduraru ar fi nişte poeta vates Probabil din dorinţa de a aplica antologiei o valoare politică adăugată, cu caracter promoţional sau nu, fostul fracturist ne înştiinţează ritos că poezia tinerilor antologaţi e şi o reacţie furibundă, chiar şi dacă deseori indirectă, faţă de minciuna socială şi politică ce proclama marea schimbare, când de fapt nimic nu se schimbase (...). Poezia lor, cu toate că nu exprimă la modul direct acest lucru, totuşi în dedesubtul ei ascunde o mare dezamăgire că revoluţia fusese confiscată de către oligarhia de partid, iar odată cu ea şi sper
