Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REPORTAJ VIDEO GÂNDUL TV - Primăria caută un nou nume pentru stadionul de 5 stele „Lia Manoliu”

Publicat in Gandul, marți 26 octombrie 2010 ·

• Ionuţ Lupescu a primit acceptul pentru a semna un contract pentru un amical România - Argentina, fiind asigurat de primarul Sorin Oprescu că stadionul va fi gata la începutul lui mai 2011 CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Naţional Arena, noul stadion pe care va juca România, va fi gata anul viitor, probabil cândva prin luna aprilie. Iar în august arena va fi inaugurată de naţionala de fotbal a Argentinei condusă de celebrul Leo Messi. Cel puţin aşa se laudă Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, care i-a cerut voie primarului Sorin Oprescu să semneze contractul pentru acest meci. "Puteţi semna liniştit", l-au asigurat constructorii pe Lupescu, "pentru că anul viitor, prin luna martie, vom pune gazonul, iar stadionul va fi predat potrivit contractului. Cu lucrările suntem în grafic. Până la finele lui noiembrie vom ridica toţi stâlpii pentru construcţia metalică de deasupra stadionului şi apoi ne vom ocupa de construcţia metalică de deasupra".

În acest moment al discuţiei primarul Sorin Oprescu şi-a amintit să le atragă atenţia constructorilor ca nu cumva să uite macaraua în interiorul stadionului cum ştie el că s-a întâmplat în Germania. "Nu glumesc, să ştiţi. Mi-au povestit mie când am fost la Frankfurt că, după ce au terminat construcţia stadionului, nu au mai putut să scoată macaraua din interior şi au trebuit să strice intrarea. Nu am vrea să păţim şi noi la fel, să fim ca în filmele cu proşti".

Din nou impresionat, mai ales că el a văzut stadionul "crescând" lună de lună, primarul Oprescu a spus că bucureştenii merită mai mult decât un stadion dar că, pentru moment, atât s-a putut. "Bucureştenii merită mult mai mult şi probabil că în viitorul meu mandat vor primi. Acum le pot spune că stadionul "Lia Manoliu" va fi finalizat în mai 2011 când va avea şi gazonul şi cupola. Deşi nu am primit banii de la guvern, municipalitatea are resursele nec

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum o ora
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 34 minute
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 2 ore
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 5 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

5°/13°
mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

12°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°