Rămăşiţe umane şi mii de fragmente ale aeronavei fostului preşedinte polonez Lech Kaczynski au fost găsite de experţii polonezi lângă aeroportul militar Severnâi, din apropiere Smolensk, la mai bine de şase luni de la tragedia aviatică. Sursa: Reuters
„Pot să confirm că s-au găsit fragmente şi oase, care se află în prezent în sala de disecţie de la Smolensk”, a declarat reprezentantul procurorului militar şef al Poloniei, colonelul Tomasz Mackiewicz, potrivit Agerpres.
O echipă de 12 experţi polonezi face, începând din 13 octombrie, cercetări la locul prăbuşirii aeronavei preşedintelui Lech Kaczynski şi în împrejurimi. Specialiştii polonezi, în colaborare cu anchetatorii ruşi, au cercetat mai mult de 3 hectare de teren, cu ajutorul echipamentelor speciale.
Noua descoperire ar putea să amplifice suspiciunea rudelor victimelor. Unele familii aveau deja în vedere exhumarea, spunând că în sicriele venite din Rusia nu se află osemintele persoanelor dragi lor.
Aeronava Tu-154, cu 96 de ocupanţi la bord - 88 de responsabili de rang înalt plus 8 membri ai echipajului - s-a prăbuşit în aprilie, în apropiere de Smolensk, în timpul manevrei de aterizare, în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii dense.
Delegaţia oficială poloneză urma să participe la ceremoniile de comemorare a miilor de soldaţi polonezi, executaţi în 1940, la ordinul lui Stalin, în pădurea Katyn.