În acest context mai degrabă fragmentat, cazul lui Mihail Sebastian este dramatic, în măsura în care nucleul dur al operei sale, publicistica, este inaccesibil cititorilor în ediţii critice. Meritorie, iniţiativa propusă de Cornelia Ştefănescu, în urmă cu câţiva ani, nu a depăşit stadiul primului volum. Masiva selecţie oferită prin Jurnal de epocă nu suplineşte necesara restituire a întregului. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, dincolo de efigia ultimă a lui Sebastian, personajul intelectual este prin excelenţă versatil şi fascinant - între vârsta debutului la Cuvântul şi colaborarea la Revista Fundaţiilor Regale, distanţa este una dramatică şi ilustrează trauma unui destin, confruntat cu fanatismele epocii.
De aici, semnificaţia aparte pe care o deţine un demers precum cel al Martei Petreu. Ajunsă la o a doua ediţie, cercetarea sa, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian, are calitatea de a oferi o perspectivă întemeiată pe excavarea surselor primare, perspectivă dublată de disponibilitatea de a pune în pagină adevărurile incomode ale unui timp. Departe de a fi crimă de lez-majestate intelectuală, cartea Martei Petreu este un exerciţiu salutar de spirit critic şi de luciditate. În coordonatele unei culturi fondate pe dezacorduri fecunde, un asemenea tip de interpretare nu este decât o invitaţie la regăsirea normalităţii critice*.
Prin chiar ipoteza de lectură în jurul căreia se structurează, volumul Martei Petreu este imaginat în jurul unui personaj care fascinează, seduce şi distruge: Nae Ionescu este, în această naraţiune încărcată de penumbre, prezenţa ce marchează, indelebil, destinul lui Sebastian. Al unui Sebastian ce aparţine, biologic şi tipologic, unei generaţii al cărei profil se articulează, tragic, prin dialogul cu această voce proteică, încărcată de un potenţial magnetic nu mai puţin destructiv.
În cele din urmă, r
