Îmi amintesc cât de fascinată am fost când am descoperit internet-ul (nu pot să neg că în timp fascinaţia s-a transformat în dependenţă). Eram clasa a 7-a şi yahoo.com era în vogă, iar eu o mare consumatoare de ştiri (???)… E foarte adevărat că nu mă interesau subiectele în sine ci navigam la întâmplare pentru că ştiam că accesul îmi era limitat la câteva ore pe zi…vremurile triste ale dial-up-ului şi facturile colosale la telefon.

Dacă la început era doar un amuzament şi un mod de a socializa cu oameni din toate colţurile lumii (despre care matuşă-mea îmi spunea în permanenţă că probabil sunt nişte criminali în serie – ca să mă sperie şi să mă dezlipesc din faţa monitorului) mai târziu i-am descoperit şi utilitatea practică. Dar nu vreau să povestesc despre cât de mult mă ajută pe mine, pe voi internetul în activitatea profesională ci vreau să mă opresc fix asupra zonei de socializare cu „indivizi” din diferite colţuri ale lumii, de care s-au chinuit ai mei să mă ţină departe, fără prea mare succes.

Nu era greu să fiu fascinată, ca adolescentă, de faptul că îmi făcusem prieteni pe toate continentele. Nici nu este cazul să vă închipuiţi că nu aveam şi foarte mulţi prieteni reali, tineri cu care mă înţelegeam foarte bine, ca dovadă că şi acum ne întâlnim din când în când să povestim.

Rememorând în timp ce scriu am găsit în cutiuţa cu amintiri ceva foarte simpatic. O da, despre Justin chiar trebuie să povestesc…nu am mai vorbit cu el de foarte mult timp şi evident „amiciţia noastră” s-a pierdut de mult timp. Justin era un american, cu vreo 9 ani mai mare ca mine (de el spunea mătuşă-mea că este pedofil, eu având 14 la momentul respectiv), fascinat de vampiri. Recunosc…era şi drăgălaş, nu ştiu dacă a contat neapărat acest aspect dar probabil că da. Evident, când a aflat că sunt din Româ