Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: 8.700 de acţiuni pentru combaterea violenţei stradale

Publicat in Adevarul, marți 26 octombrie 2010 ·

De la începutul anului, poliţiştii au descoperit peste 5.000 de infracţiuni, 28,9% fiind constatate în flagrant. Bilanţul pe nouă luni arată că oamenii legii au intervenit la peste 15.000 de apeluri primite prin sistemul unic de urgenţă 112, iar în 91,1% dintre aceste cazuri s-a ajuns la locul faptei în mai puţin de zece minute.

Poliţiştii au desfăşurat peste 8.700 de acţiuni prin care au urmărit prevenirea şi combaterea comiterii faptelor cu violenţă în mediul stradal. Aceştia au reuşit să aplaneze peste 3.800 de stări conflictuale, dintre care 2.044 intrafamiliale, 175 între grupuri şi 1.663 din alte motive, fiind aplicate peste 48.000 de sancţiuni contravenţionale.

Criminalitatea stradală

„În ceea ce priveşte criminalitatea stradală, aceasta a înregistrat o uşoară scădere cu 3,8%. A scăzut cu 28,3% numărul infracţiunilor de furt din societăţi comerciale şi cu 48,2% numărul celor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice“, a declarat Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi. În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate 156 de persoane, din care 135 la nivel anţional şi 21 internaţional.

Controale şi percheziţii

În urma contoalelor şi percheziţiilor domiciliare efectuate au fost ridicate în vederea confiscării mai multe bunuri şi valori. Valoarea totală a acestora este de 2.474.000 lei, din care 115.000 lei reprezintă valoarea ţigărilor confiscate, 74.000 lei a băuturilor alcoolice, 2.086.000 lei reprezentând alte bunuri şi 199.000 lei proveniţi din activităţi ilicite.

De asemenea, oamenii legii au ridicat 38 de arme provenite din infracţiuni, 9.823 cartuşe, 2.700 kilograme mercur, 43 kilograme obiecte pirotehnice, iar pentru casare au fost ridicate 16 arme care prezentau pericol de exploatare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, mesaj pentru Nicuşor Dan după decizia BEC de a interzice USR să-I facă campanie primarului. „N-aș vrea să ajungem să anulăm din nou alegerile”

HotNews acum 9 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat sâmbătă, la B1 TV, după ce Nicuşor Dan a spus că nu poate să interzică o autoritate, unui individ, unei persoane care este membru de partid, să facă orice fel de activitate politică doreşte, că ea ştie că Ni

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025

Libertatea acum 13 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru duminică, 13 aprilie 2025. Meteorologii au anunțat ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Superliga – play-off: Universitatea Cluj – Dinamo 2-4

News.ro acum 9 ore
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus sâmbătă seara, în deplasare, scor 4-2, de gruparea Universitatea Cluj, în etapa a patra a play-off-ului Superligii. Blănuţă l-a pus la încercare pe Golubovic în minutul 12, pentru ca peste numai două minute Macalo

Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Floriile. Ce nu trebuie să faci în această zi sfântă

Botosani News acum o ora
Floriile marchează începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește după o săptămână, odată cu sărbătoarea Învierii Domnului. Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măsl

Boxerul ucrainean Volodimir Mandziuk a murit pe front. „Se întoarce acasă la Ternopil pe un scut”

HotNews acum 9 ore
Pugilistul Volodimir Mandziuk, maestru al sportului şi membru al Forţelor Armate Ucrainene, a murit pe front. Federaţia Ucraineană de Box făcut anunţul în social media, potrivit Ukrinform, scrie News.ro. „Volodimir Mandziuk, cu indicativul Vokha, se

Donald Trump scuteşte smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice de noile tarife vamale de 125% impuse Chinei

News.ro acum 9 ore
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare şi alte produse electronice importate în mare parte din China, acestea fiind exceptate de la tarifele reciproce de 125% impuse de preşedintele Donald Trump, tra

David Popovici, după ce nu a concurat în finala la 100 m la Otopeni: “A fost o decizie grea, dar necesară”

News.ro acum 11 ore
David Popovici a explicat, sâmbătă, de ce nu a concurat în finala probei de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de la Otopeni. “Astăzi, ar fi trebuit să concurez în finala de 100m liber, una dintre preferatele mele… însă, din păcate, durer

Replica lui Nicușor Dan, după ce Marcel Ciolacu a spus că nu îl vrea președinte pentru că „sunt bărbat și nu vreau să port fustă”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a răspuns de la distanță premierului Marcel Ciolacu, liderul PSD, care l-a criticat cu ocazia unui discurs susținut în sprijinul lui Crin Antonescu, sâmbătă, la Piatra Neamț. Social-dem

Urări de Florii 2025. Mesaje și felicitări de „La mulți ani!” de Florii pentru cei dragi

HotNews acum 34 minute
Ca în fiecare an, sărbătoarea de Florii este o ocazie minunată pentru a transmite mesaje, urări și felicitări de „La mulți ani!” celor apropiați care își sărbătoresc onomastica sau chiar ziua de naștere. Pentru sărbătoriții de Florii, un simplu „La

Ora la care mâncăm afectează sănătatea inimii mai mult decât dacă nu dormim în timpul nopții, conform unui studiu

Libertatea acum 7 ore
Alimentația sincronizată cu ritmul biologic ar putea preveni bolile cardiovasculare. Cercetătorii de la Mass General Brigham au descoperit că momentul în care mâncăm este la fel de important ca și ce mâncăm, mai ales pentru persoanele care lucrează

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/16°
mar.

7°/14°
mie.

10°/20°
Iasi
acum

dum.

3°/18°
lun.

7°/16°
mar.

8°/18°
mie.

11°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/13°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/18°
lun.

9°/16°
mar.

9°/13°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

dum.

0°/22°
lun.

12°/14°
mar.

10°/15°
mie.

7°/22°