Liderii sindicali susţin că se încearcă spargerea protestului de mâine prin anularea curselor către Bucureşti, dar şi prin interdicţii explicite de a ieşi în stradă venite din partea şefilor unor companii.
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), a declarat că, în câteva judeţe, cursele Atlassib cu care ar fi trebuit să vină protestatarii în Capitală au fost anulate de companie pe ultima sută de metri. Mai mult, liderul sindical se aşteaptă ca decizia să fie extinsă la mai multe zone din ţară.
"Am primit telefoane de la oamenii mei din Iaşi, Teleorman, Braşov, care au fost anunţaţi că Atlassib anulează toate cursele din seara asta şi de mâine. Asta, în ciuda faptului că aveam contracte semnate cu ei de mai demult. E o încercare de a bloca venirea oamenilor în Bucureşti, însă vom găsi alte căi de a-i aduce la miting. Cei mai mulţi deja s-au grupat şi vor veni cu maşinile personale, alţii cu trenul, se găsesc soluţii", a explicat Costin.
Curse anulate sau întârzieri
Acesta spune că "nu s-ar mira nici ca trenurile să fie oprite pe traseu sau să aibă întârzieri mari", arâtând cu degetul către Gheorghe Dobre, fost ministru al transporturilor, actualmente consilier al ministrului Anca Boagiu, pe care îl numeşte "artizanul mişcării de blocare a mitingului".
Costin susţine că blocaje au apărut şi la compania Electrica, citând două adrese ale directorilor de la Electrica Moldova şi Electrica Transilvania Nord. În primul caz, li se interzice angajaţilor să plece pentru a participa la mitingul de la Bucureşti, iar în al doilea caz li se cere "prezenţa la serviciu", nefiind admise învoiri.
Astfel, reprezentanţii sindicatelor din SISE Electrica Moldova, dar şi şefii lor, au fost înştiinţaţi azi, printr-un document semnat de directorul Gheorghe Axinte, că nu au voie să vină la miting.
@N_