Generalul de brigdă Lucian Irimuş, cel care conduce Jandarmeria Maramureş de cinci ani, este singurul din nord-vestul ţării cu acest grad.
S-a născut în 9 aprilie 1957, în comuna Letca, judeţul Sălaj. La 15 ani, a întâlnit-o pe Victoriţa. Iar de atunci a început o frumoasă poveste de dragoste care dăinuie şi acum, peste ani. Cei doi s-au căsătorit în 1979, iar după trei ani s-a născut primul copil din familia Irimuş, Camelia Dana, o fetiţă frumoasă care a reuşit să consolideze şi mai puternic relaţia dintre cei doi soţi.
Apoi a venit pe lume a doua lor fiică, Luciana Adela, care în acest an a împlinit 25 de ani. „Din păcate, din cei 32 de ani de când sunt căsătorit, 17 i-am petrecut departe de iubita mea soţie şi de fetele mele. Un sacrificiu suprem, care îmi demonstrează încă o dată cât de puternică poate fi o femeie atunci când îşi iubeşte soţul şi pe copii“, spune generalul.
Decizia de la Revoluţie
În 1979, anul în care cei doi se căsătoreau, Lucian Irimuş a absolvit şcoala militară de ofiţeri activi din cadrul Internelor, iar în 1988, Academia de Înalte Studii Militare. Revoluţia l-a prins la cârma unităţii din Tăşnad, unde avea să ia una dintre cele mai grele decizii din cariera sa. „În 25 decembrie 1989, am primit un telefon de la Bucureşti. Un şef mă avertiza că vin unii înspre noi, aşa că trebuia să iau o decizie: viaţa sau moartea“, rememorează şeful jandarmilor din Maramureş. Decizia pe care trebuia să o ia era aceea de a fi de partea regimului comunist sau a revoluţionarilor. A ales-o pe cea din urmă. „Şi-acum, când stau şi mă gândesc, nu regret nimic. Consider că am luat o decizie înţeleaptă. Mi-am asumat un risc şi am ieşit în faţă, militând pentru oamenii mei şi pentru viaţa celor din jurul nostru“, a povestit şeful de la IJJ Maramureş.
Un om împlinit
Acum generalul se simte un om împlinit.