Regizorul „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu“, care reconstruieşte din imagini de arhivă destinul dictatorului, identifică un amestec de ridicol involuntar şi singurătate tragică în personajul său. Andrei Ujică (59 de ani) spune că imaginea care i-a stăruit în minte pe durata lucrului la film a fost expresia ochilor lui Ceauşescu îmbătrânind. „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“ intră în cinematografe la 29 octombrie.
„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" e o experienţă copleşitoare. Pe durata lucrului la film a existat vreun moment când să fiţi tentat să renunţaţi?
Tipologic nu sunt omul care renunţă uşor. Asta ţine de educaţie, temperament, dar şi de generaţie. Generaţia noastră a fost marcată în adolescenţă de Clint Eastwood, aşa cum l‑am cunoscut din filmele lui Sergio Leone. Am învăţat de la el să ne exersăm răbdarea aşteptând dacă e nevoie şi douăzeci de ani în soare, la o răscruce de drumuri, ca să ducem un lucru odată început până la capăt.
Dar aţi avut temeri, mai ales că lucraţi cu un material deja definit - imagini de arhivă?
A fost o singură perioadă tensionată, primele două săptămâni ale montajului, împreună cu Dana Bunescu. Când am început să construiesc naraţiunea, trebuia să iasă la iveală dacă filmul poate fi un discurs bazat eminamente pe mijloace cinematografice, deci fără elemente secundare - comentariu sau explicaţii de orice fel. Dacă ideea de autobiografie, de lume văzută din perspectiva (regizorului care se uită peste umărul) personajului nu ar fi funcţionat, probabil că aş fi renunţat la proiect pentru că nu m-ar mai fi interesat.
A existat un scenariu propriu-zis?
Nu în sensul clasic al cuvântului. Scenariul, în acest caz, este asemănător cu planul unui scriitor înainte să se apuce de o nuvelă sau de un roman. Porneşti cu o structură şi cu numele ei - fac parte dintre artiştii care încep cu titlul, pent
