Fiasco la întâlnirea dintre liderii Coaliţiei de guvernământ şi reprezentanţii Fondului Monetar în România, veniţi să ia pulsul economiei româneşti şi să bată palma pe un viitor acord. Politicienii români s-au lovit de inflexibilitatea oficialilor FMI, fapt ce a condus la o iritare colectivă. "Am avut senzaţia că discut cu peretele acesta din faţă. Indiferent de ce spuneam. Da, dădeau din cap afirmativ în timp ce vorbeam, după care îşi spuneau poezia. Şi este îngrozitor să ai senzaţia că tu comunici cu cineva care înţelege ce-i spui, după care el spune acelaşi lucru", a povestit, pentru gândul, liderul minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian. Concluzia generală:
"Astăzi s-au enervat toţi. Pentru că nu poţi gândi dezvoltarea unei ţări, prin siguranţa rambursării unui împrumut la o bancă".
Întâlnirea de 2 ore şi jumătate, pe scurt:
-"De crescut, probabil că vom recupera consistent din tăierea cu 25%, undeva la 14% o să fie majorarea şi am fi putut să ajungem undeva la 18% cu scăderea cotei unice şi să avem speranţa că, în felul în care reacţionează economia, ca la sfârşitul anului viitor chiar să revenim la salariile dinainte de tăiere"
-"Le-a prezentat Adi Videanu foarte corect efectul pe care l-a avut cota unică faţă de efectul pe care îl prognozaseră ei. Şi aceasta a condus la o creştere a veniturilor bugetare, în condiţiile în care FMI-ul-când am făcut lucrul. ăsta prognoza o scădere dramatică a veniturilor bugetare.
Chiar în faţa unor lucruri care au dat rezultate în România oamenii ăştia preferă o poziţie foarte prudentă, de bancher, dar nu putem gândi ca bancherii"
Ce plan pentru resuscitarea economiei a propus Coaliţia
- Creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei. "Este un măreţ plan al Coaliţiei, care este un plan ok, moderat după părerea mea, dar cu şanse reale de a avea efecte în econ