De-ar fi ştiut Avram Iancu… În sfârşit, Alba Iulia are o Cetate. Până acum, avea doar nişte ruine dintr-o epocă pe care naţionalismul din noi o repudia, isteric. Oare Avram Iancu ar fi putut să-şi imagineze că, pe locul unde altădată se plimbau şi chefuiau principi şi nobili austro-ungari, Veta Biriş va cânta “Noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni”, în direct, la emisiunea Marinei Almăşan? Sau că, în foişorul palatului din incinta Traseului celor trei fortificaţii, în locul unui general maghiar de secolul XVIII, va servi masa un mareşal român al Prioratului de Transilvania din secolul XXI? Nu avea cum, mai ales că nici noi, cei care am trăit aici, acum, nu am avut cum să ne imaginăm lucrul ăsta. Dar, iată, s-a întâmplat. Avem Cetate, avem traseu, avem valoare. Cetăţile şi economia Pe vremuri, comunităţile rurale sau urbane se construiau în jurul cetăţilor. Comunitatea creştea numeric, dacă stăpânul era băiat deştept şi nu era hapsân. Se pare că înaintaşii noştri n-au avut noroc. Am fi avut şi noi un oraş, măcar cât Clujul. Pe vremea comuniştilor, au stricat cetăţile şi au construit uzinele, pe care le-au numit “cetăţi ale economiei socialiste”. Comunităţile s-au adunat în jurul uzinelor. După Revoluţie, a venit tranziţia, care a distrus o parte din uzine. Apoi a venit criza, care a ras şi ce mai rămăsese. Dar, stupoare!… Au reînviat cetăţile. Vedeţi? E ciclic… Accesul În evul mediu, în funcţie de cine era stăpân, accesul prostimii în cetate era făcut după anumite criterii. Dacă n-aveai şansa să fii nobil, aveai acces liber în palat doar dacă erai măscărici, fierar, croitor sau dacă erai vreo ţărancă frumoasă foc şi stăpânul punea ochii pe tine. Acum, în cetate, accesul localnicilor nu este limitat, decât partial, pe trasee. Prin taxe sau prin program, de la 9.00 la 17.00. Evoluţia comunităţii se vede prin însăşi forma de guvernare a cetăţii. Faţă de evul