Coşmarul lui Nicolae Ceauşescu a avut un nume: Radio Europa Liberă.

Pentru magnaţii şi politrucii regimului, transmisiunile acestui post de radio nu erau doar o concurenţă imbatabilă, ci şi o perpetuă sursă de anxietate (şi chiar de umilire). Nu ştiau ce pot opune şi nici nu aveau ce opune adevărului, se zbăteau penibil să găsească argumente pentru ceea ce nu putea fi nicicum demonstrat, se slujeau de diverşii veleitari, trepăduşi şi lachei dispuşi să scrie ce li se poruncea. În toate ţările Blocului Sovietic, emisiunile Europei Libere şi ale postului Radio Libertatea au contat imens în informarea onestă a cetăţenilor, în rostirea adevărului despre trecut şi prezent, în menţinerea vie a speranţei.

Radio Free Europe şi Radio Liberty au avut secţii de cercetare în care lucrau analişti competenţi (Michael Shafir, Vladimir Socor, Dan Ionescu, Anneli Gabany, Mihai Sturdza, spre a-i aminti numai pe unii dintre cei care au studiat chestiunile româneşti). Jocurile de culise ale nomenklaturii erau interpretate cu subtilitate, se analizau în profunzime semnalele de adâncire a crizei politice, sociale, morale. Nu subestimez rolul altor posturi de radio occidentale, dar adevărul este că prin natura emisiunilor, prin timpul alocat, prin originalitatea şi autonomia contribuţiilor, prin contactele directe cu aceste societăţi supuse experimentului totalitar de tip bolşevic, dar şi prin fascinaţia negativă pe care o exercită asupra birocraţiilor dominante, Europa Liberă a jucat un rol unic.

Am colaborat frecvent (vreme de câţiva ani săptămânal) la emisiunile româneşti ale acestui post de radio. Sunt şi azi colaborator al secţiei Moldova. Am transmis primul meu text (era, de fapt, un serial) în februarie 1983. Tema era "Nicu Ceauşescu şi socialismul dinastic din România". În noiembrie 1982 mă întâlnisem, graţie regretatului Liviu Floda (pseudonimul ra