Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV „Bracula“ din Berceni, antrenat de McLaren să fie campion de Formula 1

Publicat in Adevarul, miercuri 27 octombrie 2010 ·

La doar 13 ani, Brad Brunner a devenit cel mai tânăr coechiper al echipei britanice de Formula 1 din care face parte şi celebrul pilot Lewis Hamilton. Până va împlini 22 de ani, puştiul multiplu campion naţional la karting va trebui să urmeze un antrenament riguros făcut de McLaren în care îi sunt monitorizate toate mişcările.

„Lui Brad i s-a întâmplat jumătate de miracol!“. Asta îşi repetă încontinuu tatăl campionului din Berceni, Andy Brunner, un celebru pilot elveţian de motocross, căsătorit de 17 ani cu o româncă. Pasiunea pentru motoare se moşteneşte este de părere şi mândrul tata, doar că toate aceste rezultate excepţionale, cât şi colaborarea cu una dintre cele mai renumite echipe de Formula 1 din lume, se datorează, mai presus de asta, unui efort susţinut din partea lui Brad.

La patru ani, adică la vârsta la care copiii de seama lui abia învăţau să meargă foarte bine, Brad testa pentru prima data gustul adrenalinei, iar la cinci ani câştiga deja primul loc la o competiţie cu participanţi mai mari decât el.

Brad a „luat" peste 80 de podiumuri

Program strict pentru a deveni pilot

Planurile de viitor ale campionului au început să strălucească tocmai din Anglia, de-acolo de unde oficialii de la McLaren i-au remarcat performanţele şi l-au băgat în programul „McLaren Young Driver“, cu scopul ca, în decurs de nouă ani, să-l poată modela ca pe un adevărat pilot de Formula 1, şi nu oricum, ci sub un regim strict de viaţă.

„Mi-au stabilit un program de nutriţie, în fiecare zi, cu excepţia weekend-ului, trebuie să execut aceleaşi tipuri de exerciţii timp de o oră şi jumătate, pentru gât şi braţe, iar pe lângă asta ţin un jurnal în care notez, în fiecare dimineaţă, în care scriu cum am dormit. La interval de câteva luni trebuie să merg la uzinele McLaren, unde sunt supus la tot felul de teste psihologice şi antrenamente cu ATV-ul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum o ora
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

Franța: Justiția îi refuză fondatorului Telegram, Pavel Durov, o cerere de călătorie la Oslo

HotNews acum 2 ore
Justiția franceză i-a refuzat fondatorului Telegram, Pavel Durov, care este anchetat pentru complicitate la activități criminale, cererea de a călători la Oslo pentru a participa la o conferință, a indicat sâmbătă Parchetul din Paris, citat de AFP.

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum o ora
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 8 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 12 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 8 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 11 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 8 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Caz cutremurător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai unei doctoriţe au murit în cele mai recente atacuri ale Israelului

News.ro acum 10 ore
Cadavrele a 79 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării - grav afectat, în prezent inacces

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/19°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°