Presa românească a fost zguduită în ultimii doi ani. Scăderile de venituri s-au răsfrânt în ajustări de costuri, contracţie a tirajelor, reduceri ale numărului de pagini, restrângeri de grile, micşorări de salarii şi concedieri. Toate aceste fenomene au culminat la începutul acestui an - coincidenţă sau nu, la finele unui ciclu electoral - cu un val de închideri de publicaţii, unele prezente în piaţă încă din anii '90. Ca şi în alte sectoare din economie, criza a lovit acolo unde trebuia! Ceea ce i s-a întâmplat presei româneşti în aceşti doi ani nu este o urgie nemeritată, picată întâmplător şi din cauze exogene.

Chiar dacă unii încearcă să dea vina pe criză sau să explice cutremurul pe care îl trăim prin prefacerile unei noi ere tehnologice a internetului, realitatea este diferită: Presa a fost nevoită să suporte consecinţele propriilor ei deficienţe în organizare şi - mai ales - a păcatului de a se fi depărtat de cititor.

În peisajul post-decembrist foamea de informaţii era foarte ridicată, iar cititorul era un actor activ. Nu doar pentru că parcurgea ziarele cu interes, ci şi pentru că literalmente susţinea economic publicaţiile. Nu voia promoţii! Nu voia cărţi sau gadget-uri! Nu voia cupoane! Voia ştirile zilei... Şi era dispus să plătească pentru asta! Cumpăra ziare şi reviste în care avea încredere, citea comentariile şi opiniile ziariştilor pe care chiar punea preţ. În prima parte a anilor '90 încrederea în presă era de invidiat.

Treptat, ceva din această legătură s-a pierdut, pentru ca în ultimii ani să se caşte o prăpastie imensă. Clivajul dintre cititor şi sursa sa de informare a fost atât fizic - prin distrugerea Rodipet-ului şi în general a distribuţiei (fenomen probabil nu întâmplător), cât şi prin dispariţia interesului comun. Presa a fost finalmente acaparată - într-o formă sau alta - de cei care o voiau ca emiţător al propriilor l