Am urmarit cu interes tot ce s-a intamplat astazi: marsul celor 30.000 de oameni din cei 80.000 clamati si antamati teoretic de sindicate si PSD, dezbaterea motiunii de cenzura, discursurile politicienilor, declaratiile oamenilor si ale liderilor sindicali, analizele liderilor de opinie si votul motiunii. Sentimentul e unul foarte clar: nimeni nu poate clama victoria. Ceea ce s-a intamplat astazi este infrangerea noastra, a tuturor celor care traim in tara asta, scrie Anne Marie Blajan pe blogul Menaru.
E infrangerea noastra, a celor din privat, a celor care muncim fara sporuri si stimulente si suntem impozitati si sustinem bugetul asta. De ce? Pentru ca intreaga situatie economica ne afecteaza, pentru ca avem un guvern inept, care continua sa fie in functie, dar avem si o opozitie la fel de lipsita de viziune si nu avem nicio alternativa la incompetenta celor care ne conduc. Asta mi se pare extrem de grav: nu avem alternativa. Ma gandeam ca eu sunt genul care merge si voteaza si ma intrebam cu cine voi vota peste 2 ani. Eu nu vad o alternativa competenta, in conditiile in care liberalii cu care am votat la parlamentare sunt dezamagitori - si au fost si atunci, insa mi-am spus ca sunt de drepata, ei sunt alegerea fireasca -, iar votul dat presedintelui a fost acordat fara convingere, cu dezgust, dar nu puteam vota cu un PSD-ist si nu o voi face niciodata. Mi-am admis greseala de-atunci, mi-am explicat optiunea in trecut.
E infrangerea angajatilor de la stat. N-au obtinut nimic dupa frigul rabdat timp de 6-7 ore in strada. Multi dintre ei nici nu aveau dreptul sa se revolte si mi-am exprimat in diverse randuri dezacordul cu cerintele lor, in conditii drastice de criza economica.
E infrangerea liderilor sindicali si a PSD. Din cei 80.000 de oameni anticipati sa participe la miting si mobilizati politic n-au reusit sa adune nici macar jumatate
