Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvaţi din mină şi bătuţi de preşedinte

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Cei 33 de mineri eliberaţi după 68 de zile de la 622 de metri sub pămînt au pierdut meciul jucat cu echipa şefului statului chilian, Sebastian Pineira.

Au scăpat cu viaţă după 10 săptămîni captivi într-o galerie din San Jose, însă au fost învinşi la fotbal. Cei 33 de mineri chilieni salvaţi de la 622 de metri adîncime au jucat luni un meci la Santiago, la invitaţia preşedintelui Sebastian Pineira. Echipa lor, "Tabăra speranţei", a condus cu 2-0, prin "dubla" fostului fotbalist Franklin Lobos, dar n-a rezistat pînă la final în faţa "Operaţiunii de salvare". Formaţia compusă din miniştri şi membri ai trupelor speciale a marcat punctul victoriei chiar prin şeful statului, în vîrstă de 60 de ani. "Am spus că echipa cîştigătoare va rămîne la Palatul prezidenţial, iar cealaltă va reveni în mină. Va trebui să vă scoatem din nou", a glumit Pineira. Înaintea meciului, minerii au fost decoraţi de preşedinte.

Cei 33 de mineri eliberaţi după 68 de zile de la 622 de metri sub pămînt au pierdut meciul jucat cu echipa şefului statului chilian, Sebastian Pineira.

Au scăpat cu viaţă după 10 săptămîni captivi într-o galerie din San Jose, însă au fost învinşi la fotbal. Cei 33 de mineri chilieni salvaţi de la 622 de metri adîncime au jucat luni un meci la Santiago, la invitaţia preşedintelui Sebastian Pineira. Echipa lor, "Tabăra speranţei", a condus cu 2-0, prin "dubla" fostului fotbalist Franklin Lobos, dar n-a rezistat pînă la final în faţa "Operaţiunii de salvare". Formaţia compusă din miniştri şi membri ai trupelor speciale a marcat punctul victoriei chiar prin şeful statului, în vîrstă de 60 de ani. "Am spus că echipa cîştigătoare va rămîne la Palatul prezidenţial, iar cealaltă va reveni în mină. Va trebui să vă scoatem din nou", a glumit Pineira. Înaintea meciului, minerii au fost decoraţi de preşedinte.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 18 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 23 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Care ar putea fi cauza morții lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu. Presa italiană a publicat filmul tragediei

Cancan acum 5 ore
Felix Baumgartner, temerarul austriac devenit faimos în 2012 după ce a sărit din stratosferă, a murit joi, în timpul unui zbor cu parapanta. Iubitul Mihaelei Rădulescu se afla în Italia la momentul morții, iar, din primele informații, se pare că ace

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°