Moțiunea de cenzură a căzut. Previzibil. Acum putem sta să numărăm morții.

În capul listei se află Boc și PDL. Dacă își închipuie că au câștigat ceva, democrat-liberalii se înșeală amarnic. Trecerea în Opoziție ar fi fost ultima lor șansă de reabilitare. O iarnă lungă și lipsa de soluții a următorilor guvernanți (grupați în jurul PSD și PNL) ar fi putut reechilibra simpatiile (ori, mai degrabă, antipatiile) pe scena politică. De la un partid care nu a reușit să ofere niciun vot de susținere în Parlament Guvernului nu mai poți aștepta ceva. Șmecheria cu care au evitat trădările e bomboana de pe propria colivă. Pentru că ei au fost mandatați (și votați) în Parlament pentru a decide, pentru a face ceva pentru țară și pentru alegători, nu pentru a NU face ceva.

În entuziasmul lui revoluționar, Ponta și PSD și-au asumat moțiunea ca pe una proprie. Mai mult, președintele social-democraților s-a afișat în stradă alături de protestatari. Antonescu și PNL au fost mai mult un apendice necesar acestei moțiuni. Dar Ponta a ținut să ia prim-planul. Și a pierdut. Or, se știe, învinșii e greu să câștige încrederea oamenilor. Unora le-a lăsat impresia că poate câștiga. Aceștia își văd acum năruite speranțele. Iar pe cei care oricum nu l-au creditat cu șanse de a da jos Guvernul, cu atât mai greu îi va fi să-i convingă de acum înainte că este un lider real.

Dintre toți însă, cel mai mult au (am) pierdut alegătorii de rând. Moțiunea de cenzură, o armă extrem de redutabilă a democrației, a fost aruncată în derizoriu. Scriam, mai de dimineață, că îmi doresc să cadă Guvernul. Singurul lucru pentru care mi-am dorit acest lucru a fost caracterul sancționator al unui asemenea vot. S-ar fi creat un precedent cu un mesaj clar: incompetența se plătește. Un Guvern total lipsit de idei, capabil să emită doar slogane fără acoperire, lipsit total de sprijinul popular și, mai re