Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craniul de pe Olt îl va trage la fund pe Cioacă?

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Asta încearcă să afle anchetatorii care se ocupa de dispariţia avocatei, după ce Csiki Şandor, un cetăţean din Sfântul Gheorghe a găsit pe malul Oltului un craniu. În urma primelor analize de laborator s-a stabilit că aparţine unei persoane de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani

O zi la iarbă verde pe malul Oltului s-a încheiat cu declaraţii la Poliţie pentru un bărbat din Sfântu Gheorghe. Acesta, împreună cu familia şi prietenii au ieşit la sfârşit de săptămână la grătar însă în timp ce caută lemne pe malul apei a zărit pe un mal un craniu. „Cum am trecut Oltul să caut lemne de foc, am văzut chiar la mal un craniu. N-am mai făcut nimic, am ieşit direct şi am dat telefon la 112. Apoi au venit poliţiştii”, a declarat Şandor Csiki.

Descoperirea a fost făcută în apropiere de Vama Sfântu Gheorghe, pe malul râului Olt, la 40 de km de Braşov, lângă DN 12. În câteva minute locul a fost împânzit de poliţişti şi criminalişti care au împrejmuit zona şi au efectuat căutări în zona în speranţa că vor mai găsi şi alte oase aparţinând aceleaşi persoane. Anchetatorii au ridicat craniul şi, după primele analize de laborator, spun că ar putea fi vorba despre Elodia Ghinescu.

Csiki Sandor nu prea e la curent cu dosarul Elodia, însă crede că ar fi prea mare coincidenţă că tocmai el să fi găsit o parte din cadavrul ei. „Nu ştiu să zic, dacă ar fi al Elodiei, eu nu prea ştiu de povestea Elodiei, nu am făcut legătura cu el. Măcar dacă e craniu înseamnă că acel corp nu mai are capul. Presupun că măcar o să poată să-i facă o înmormântare decentă, dacă se va dovedi că aparţine Elodiei”, a subliniat bărbatul.

Craniul a fost descoperit în luna iunie, însă tăcerea a fost păstrată până acum, când analizele de laborator au stabilit că a aparţinut unei unei persoane de sex feminin, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 40 de ani. Anchetatorii nu exclud că

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°