Vanzarile Praktiker in Romania au scazut in primele noua luni ale anului cu 17,8%, la 153,6 milioane euro, din cauza masurilor de austeritate si cresterii TVA, care au redus puternic veniturile discretionare ale populatiei si, implicit, cererea pentru produse de bricolaj
In trimestrul al treilea, vanzarile Praktiker in Romania au coborat cu 25% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 57,2 milioane euro, se arata intr-un raport al companiei, citat de Mediafax.
Retailerul german de bricolaj detine 26 de magazine pe piata romaneasca.
"Desi vanzarile au mers foarte bine in unele tari, iar alte piete s-au bucurat de cresterea prognozata, masurile fiscale menite sa stabilizeze finantele publice in cele mai importante state pentru Praktiker, Grecia si Romania, au condus la o reducere semnificativa a veniturilor discretionare si a cheltuielilor consumatorilor privati. Aceasta situatie a determinat scaderea cererii pentru produse de bricolaj, care a avut un impact negativ semnificativ asupra vanzarilor Praktiker", se spune in raportul financiar prezentat de companie.
Compania noteaza ca, in trimestrul al treilea, a devenit evident ca riscurile macroeconomice identificate in prima parte a anului de Praktiker in Romania si Grecia au devenit realitate, efectul fiind pe alocuri chiar mai sever decat se astepta grupul in prognoza anuala.
La nivel international, vanzarile Praktiker au scazut cu 5,8% in primele noua luni, la 2,7 miliarde euro, respectiv cu 5,9% in trimestrul al treilea, la 911 milioane euro.
Compania a inregistrat o pierdere neta de circa 100.000 euro in perioada ianuarie-septembrie, fata de un profit de 7,5 milioane euro in acelasi interval al anului trecut. In trimestrul al treilea, profitul net al Praktiker a urcat cu 19,5%, la 11,7 milioane euro.
Sursa: Wall-street.ro Vanzarile Praktiker in Romania au scazut i