Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Servicii la standarde UE la căminul de vârstnici Ceuaşu de Câmpie

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Căminul de vârstnici din comuna Ceuaşu de Câmpie se extinde. Asociaţia nonprofit „Amicus” care gestionează acest cămin, a câştigat de curând un proiect cu finanţare nerambursabilă pentru lucrări de extindere şi modernizare în valoare de 2 milioane de lei.

Fenomen de îmbătrânire a populaţiei

Zilele trecute, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu şi preşedintele Asociaţiei „Amicus”, Kardos Csaba Vilmos au semnat contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional al proiectului „Extindere cămin de bătrâni.” „Ne confruntăm cu un fenomen de îmbătrânire generală a populaţiei, la nivelul întregii ţări. Cazurile persoanelor vârstnice care nu reuşesc să trăiască în condiţii decente, care trebuie să se lupte cu singurătatea, sau pe care familia nu îşi mai permite să-i întreţină, se vor înmulţi, dacă societatea nu va sprijini nevoile vârstei a treia. Acest proiect răspunde unei nevoi reale cu care se luptă multe familii. Îmbunătăţirea calităţii vieţii acestor persoane care deja au muncit o viaţă întreagă, asigurarea unui trai în condiţii decente, sigure, alături de persoane care au trăit aceleaşi experienţe de-a lungul vieţii”, a precizat Simion Creţu.

Peste 30 de persoane pe lista de aşteptare

Datorită numărului mare de solicitări pentru acordarea protecţiei sociale a persoanelor în vârstă, Asociaţia „Amicus” a depus în 2009 o solicitare de finanţare nerambursabilă, necesară pentru creşterea numărului locurilor de cazare, dotarea cu echipamente adaptate nevoilor persoanelor vârstnice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin îngrijire şi găzduire. „În prezent avem 30 de persoane vârstnice, dar avem şi o listă de aşteptare pentru mai mult de 30 de persoane. Avem cereri tot timpul. Cele mai multe sunt din Târgu-Mureş, dar avem şi din satele învecinate şi alte judeţe”, a declarat Kardos Csab

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 30 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 3 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Persoanele aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brățară de supraveghere

Ziua Constanta acum 46 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum o ora
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 30 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Cincizeci de percheziţii, în judeţele Braşov şi Constanţa şi în Bucureşti, într-un dosar privind decontarea ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni/ E vizată şi activitatea a nouă instituţii publice din Braşov - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cincizeci de percheziţii au loc, joi, în judeţele Braşov şi Constanţa şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind solicitări de decontare ilegală a peste 2,5 milioane de lei pentru găzduirea unor cetăţeni ucraineni. Este vizată, de asemenea, a

Biroul Electoral Central a respins cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de Clotilde Armand / BEC spune că sesizările petentului nu sunt însoţite de probe în dovedirea unei fraudări

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor locale din Sectorul 1 formulată de către Clotilde Armand, în calitate de candidat la funcţia de primar de sector din partea Alianţei Dreapta Unită. BEC a argumentat

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 3 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°