Mai întâi trebuie să precizez că nu mai pot de râs. Deci, carevasăzică, râd ca un copil tâmpit, mă cac pe mine de râs, cu alte cuvinte. Nu mă interesează analize, subtilităţi, care, cum, de ce, le las pe seama oamenilor serioşi şi dedicaţi perspectivei ţării ăsteia. Că a vrut pedeleu' nu-ştiu-ce şi nu-ştiu-cum, să-l îmbârlige pe Băsescu, sau să-l dezbârlige, că Roberta de fapt putea da' n-a vrut, ori n-a ştiut cum, prea complicat nene, eu am poftă să râd, nu mă pot abţine, nu-mi mai pasă nici de conjunctura politică, atât de serioasă, dramatică, nu-i aşa?, prin care trece România. Tărişoara mea, mânca-i-aş eu talentu' ei cu care-a hărăzit-o boboru' la alegeri. M-a cuprins un optimism isteric.
Cică ăla, cum îl cheamă?, Mircea Toader, aşa, bravo!, liderul deputaţilor pedelei - paralei, dacă ţine degetu' mare în sus toată lumea mânuţele în aer "pentru", dacă degetu' mare e în jos, dimpotrivă! Deci stai niţel că nu mai pot, să-mi revin, să respir puţin, să mai trag nişte aer, mă doare burta, aoleu... Ia închipuiţi-vă dumneavoastră ditamai haidamacu' de demnitar, om în toată firea, cum se agită, cum sare de pe scaun cu mâna ridicată, staţi aşa că iar m-a buşit râsu', mi-au dat lacrimile... cu mâna în sus şi degetu' mare aşijderea... cu ochii beliţi... mişcându-şi braţul peste cap... mobilizator, disperat, ca şi cum ar face autostopul. Sau cu el în jos, gesturi scurte, sacadate, din poanie, ca la touch-down, pe stadion. Ăilalţi plezirişti, buluc, grămadă. Degetu' lu' Toader, aia-i toată filozofia! E clar: dacă are degetu' sculat e "da". Invers, e belea. Vă daţi dumneavoastră seama ce complexe ascunde şi Toader ăsta de a luat gestul împaraţilor romani în luptele cu gladiatorii, când prin acelaşi gest se cruţa sau se curma viaţa unui om. Nu putea să-şi mâne şi el turma cu alte gesturi, de exemplu pumnul strâns sau palma deschisă, zic şi eu, că era şi mai clar, ma