Din podgoriile de odinioară de pe dealurile Clujului nu a mai rămas mare lucru, deşi, în Evul Mediu, vinul local era foarte apreciat.
În Evul Mediu, cetatea Clujului era recunoscută pentru zecile de soiuri de struguri cultivate, dar şi pentru vinul bun produs în gospodăriile localnicilor. Asta, până la marele îngheţ din 1869, care a produs pagube uriaşe. La acea vreme, dealurile Baciu, Nădăşel, Breaza, Sfântu Gheorghe sau Coasta Viţeilor erau zonele viticole din care viticultorii scoteau o producţie frumoasă de vin. După îngheţ, au supravieţuit doar câteva soiuri de vie, mai rezistente: călugărească, resling, traminer, grasă, coarnă şi jordovan. „Din vinurile de masă cultivate în Cetatea Clujului se numără Muscat Italian şi Casal, Malaga, Sotine Jaune, Muscat Lund, Quadrat Musque, Alexandri albe şi albastre. Au rămas după îngheţ şi vlăstare din speciile Margit, Portocală, Vanilla, Bourdelos jura, Muscate roşii de smirna, Roşu de Kora, Durasceno, Cornetta, Passa tutti, Wildbacher, Isabela, Apulia italiana. Au fost distruse complet plantaţiile de Ura reginae şi doar jumătate din speciile de Smochin, Carmialia de Roma, Chasselas blanc musque, Jalie harald, Quillad, Stafide papa. Dolcetta, Muscată neagră, Catamba malinger şi Medalion au reuşit să supravieţuiască", spune arhivistul Vasile Lechinţan.
Legea viilor şi politica locală
Vasile Lechinţan precizează că în acea perioadă „culesul viilor era reglementat, exista o zi stabilită în care se culegea via. Totodată, în cetate nu era voie să se introducă vin străin pentru a-şi proteja propriile producţii. Nici comercializarea vinului în afara Clujului nu era permisă. Vinul se vindea doar în satele care aparţineau oraşului: Feleacu, Filea de Sus, Filea de Jos, Săcel, Hăşmaş, Iapa şi Escu, actuala localitate Fântânele". Comercializarea şi consumul de vin în cadrul cetăţii erau strâns legat de o evidenţă „
