Cum ar trebui să stea lucrurile? Guvernul în exerciţiu este chemat în faţa parlamentului, deputaţii şi senatorii îşi exprima (ne)încrederea în el. Dacă majoritatea nu mai sprijină guvernul atunci e numit altul, eventual bazat pe altă majoritate. Simplu. Moţiunea de cenzură (sau votul de încredere) este o instituţie care există în orice sistem parlamentar; însă se recurge la ea destul de rar şi are succes cu totul excepţional. La noi guvernul Boc are şanse serioase să piardă acest vot al doilea an consecutiv.

De ce? Motivul principal ar fi că situaţia e, oarecum ironic, inversată. Formal, parlamentarii îşi exprimă încrederea în guvern. În efect, moţiunea dezbătută azi stă sub semnul neîncrederii în Parlament. Partidele de la putere nu au încredere în parlamentarii proprii, de vreme ce le cer să stea în bănci la vot. Partidele de la opoziţie nu au încredere în parlamentarii lor şi le cer să voteze la vedere. Partidele de opoziţie nu au încredere nici în “trădătorii” de la putere: faptul că partidele de guvernare au decis să se abţină de la vot stârneşte o furie extraordinară, dl Antonescu s-a plâns de “pumnul în gură” pus parlamentarilor iar dl Ponta a spus că e cel mai ticălos gest din 20 de ani de politică (!) – declaraţii absurde şi hilare, de vreme ce şi PSD şi PNL fac în efect exact acelaşi lucru. Şi cred că nu doar fidelitatea membrilor sau “trădătorilor” stârneşte neîncredere, ci şi abilitatea lor de a vota cum ar trebui, că doar exemple avem destule. Ca paranteză, nu înţeleg deloc de ce votul asupra guvernului (la învestire sau moţiune) trebuie să fie secret. Nu ar fi mai cinstit să se facă la vedere, măcar ca să ne scutească de găselniţele astea şi de acuzaţiile reciproce?

Al doilea palier al neîncrederii e cel între partide. PD-L a făcut concesii tuturor partenerilor de coaliţie, a făcut concesii foştilor lor “trădători”; ca să cont