Oficialii Ministerului Transporturilor dau asigurări că pe Autostrada Soarelui se va putea circula de anul viitor. La doi ani după ce a fost desemnată firma care va construi tronsonul Cernavodă-Medgidia, nu a fost eliberat însă certificatul de urbanism, avizele necesare nici atât şi nici lucrările nu au început pe toate porţiunile.
Autostrada Soarelui nu are şanse să fie definitivată anul viitor, între Cernavodă şi Constanţa, nici măcar la nivel de o bandă pe sens de circulaţie, în pofida asigurărilor date în acest sens de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, şi, mai recent, de oficiali ai Companiei de Autostrăzi. Berceanu declarase în august 2010 că, în iunie 2011, românii vor putea circula pe un fir până la Constanţa, lucru afirmat şi de actualul director al Companiei de Autostrăzi, Liviu Costache.
Cu mai puţin de un an înainte de acest termen - care cuprinde şi câteva luni de iarnă în care nu se poate lucra, pentru o porţiune de 13 kilometri din tronsonul Cernavodă-Medgidia, lung de 19 kilometri, nu a fost emis certificatul de urbanism. Acest tip de document este în capătul listei actelor necesare derulării unei investiţii publice şi este urmat de obţinerea avizelor necesare care preced lucrările. Un oficial din cadrul proiectului explică situaţia, sub protecţia anonimatului. „Pentru 13 kilometri din tronsonul care se întinde de la km 153 la 171, Consiliul Judeţean Constanţa nu a emis certificatul de urbanism necesar. Fără acesta nu se pot întocmi avizele necesare a căror obţinere durează, şi ea, câteva luni, cel mai dificil fiind avizul de mediu. Estimez că lucrările nu pot fi terminate mai devreme de 2013", a declarat oficialul.
Şeful Autostrăzilor a văzut preşedinţi de CJ mai cooperanţi
Potrivit acestuia, o solicitare de emitere a certificatului a fost trimisă Consiliului Judeţean Constanţa în urmă cu 4-6 luni, însă instit