Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, miercuri, recursul procurorilor depus faţă de decizia luată de Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestarea pentru 29 de zile a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu şi a ofiţerului SRI, Tiberiu Popescu.
Reamintim că decizia Curţii de Apel alba Iulia a fost de cercetare în libertate şi interdicţie de a părăsi ţara, pentru Florin Apostu şi Tiberiu Popescu, iniţial reţinuţi de DNA sub acuzaţii de corupţie.
Magistratul Florin Apostu este acuzat luare de mită şi distrugerea unor probe în dosare. Potrivit anchetatorilor, Apostu ar fi luat între două şi trei mii de euro pentru a favoriza dosare pe care le instrumenta. Ofiţerul SRI, Tiberiu Popescu este acuzat de trafic de influenţă în dosare ce aveau ca obiect rambursări de TVA. Cei doi au fost prezentaţi magistraţilor Curţii de Apel Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă. În acest dosar, omul de afaceri sibian Ilie Carabulea are calitatea de învinuit alături de avocatul Nicolae Ucă şi Cristian Bicher, fost preşedinte al PD-L Sibiu. Potrivit avocatului procurorului, Viorel Jidveian, Carabulea este acuzat că i-ar fi dat mită acestuia un autoturism.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=4598
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, miercuri, recursul procurorilor depus faţă de decizia luată de Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestarea pentru 29 de zile a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, Florin Apostu şi a ofiţerului SRI, Tiberiu Popescu.
Reamintim că decizia Curţii de Apel alba Iulia a fost de cercetare în libertate şi interdicţie de a părăsi ţara, pentru Florin Apostu şi Tiberiu Popescu, iniţial reţinuţi de DNA sub acuzaţii de corupţie.
Magistratul Florin Apostu este acuzat luare de mită şi distrugerea unor probe în dosare. Potrivit anchetatorilor, Apostu ar fi luat