O moţiune de cenzură este urma scrisă şi publică ce dă seama asupra nivelului la care se află dezbaterea politică.

Acum putem discuta în tihnă despre moţiunea de cenzură. Dar nu despre votul asupra ei, nici măcar despre protestele care au însoţit-o. Ci despre conţinut.

Nu ştiu câţi români obişnuiţi fac exerciţiul de a şi citi moţiunile de cenzură înainte de a fi votate. Eu fac asta de ceva vreme şi pot spune că, din punct de vedere stilistic şi al conţinutului, am rămas în Epoca de Piatră. Oamenii ăştia pur şi simplu nu ştiu să scrie. Nu ştiu să selecteze faptele relevante, nu ştiu să expună argumentele care conving, nu ştiu să le aşeze într-o ordine care să deschidă craniile şi să se înfigă în creiere.

Moţiunea care a picat ieri nu face excepţie. De-a lungul celor 14 pagini, există o idee care se repetă de mai multe ori, de fapt o sintagmă: Guvernul Băsescu-Udrea-Boc-Anastase, adică Guvernul B.U.B.A. Le-a plăcut atât de mult această glumă căznită, încât au folosit-o de 11 ori. Prima parte a moţiunii e o impresionantă colecţie de lozinci, etichete şi epitete, îmbufnări politicianiste. Nu există nici o acuzaţie adusă guvernului - din, Dumnezeule!, atâtea ce îi pot fi aduse - care să înceapă cu o ipoteză, să continue cu o demonstraţie şi să se încheie cu o concluzie. Psihologic, autorii moţiunii s-au comportat asemenea ziariştilor începători sau a celor lipsiţi de har, care cred că dacă îşi împănează textele cu multe semne de exclamare asta va atrage automat şi emoţia celor care îi citesc. Iar partea a doua a moţiunii, cea care, chipurile, îşi propune să ofere soluţii la problemele pe care Guvernul nu le rezolvă, suferă de aceeaşi lipsă de rigoare şi fugă din faţa ideilor. E o lungă înşiruire de deziderate din cele pe care le auzim strigate prin campaniile electorale.

Unii ar putea obiecta, poate pe bună dreptate, că textul unei moţiuni de cenzur