RA-APPS a început să îşi evalueze propriile active, invocând legea care permite vânzarea acestora, şi a angajat cinci firme care să indice valoarea bunurilor din patrimoniu, după ce a anunţat că nu mai poate administra unele imobile din cauza crizei, iar preşedintele Băsescu a cerut privatizarea regiei.
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a primit opt oferte şi a angajat, prin licitaţie deschisă, cinci firme, respectiv Romanian Expert Consulting, Fenco, Tehnic Rom Expert Consulting, Lero Advanced Consulting şi Rom Caro Service, cu un contract în valoare totală de 410.000 lei, pentru evaluarea activelor aflate în administrarea regiei, informează Mediafax.
În anunţul de atribuire a contractului este indicat că procedura de evaluare va fi derulată în conformitate cu Ordonanţa 19/2002 privind utilizarea fondului locativ de protocol şi vânzarea unor imobile, aflate în administrarea RA-APPS. Conform legii, imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea RA-APPS, negrevate de sarcini, pot fi vândute la un preţ de ofertă stabilit pe baza unui raport de evaluare elaborat de persoane fizice sau juridice autorizate. Evaluatorul este selectat de regie prin licitaţie.
RA-APPS administrează imobile destinate serviciilor de reprezentare şi protocol pentru Preşedinţie, Parlament, Guvern, Curtea Constituţională, misiuni diplomatice, instituţii internaţionale, precum şi bunuri aflate în domeniul privat, inclusiv unităţi turistice.
RA-APPS a început să îşi evalueze propriile active, invocând legea care permite vânzarea acestora, şi a angajat cinci firme care să indice valoarea bunurilor din patrimoniu, după ce a anunţat că nu mai poate administra unele imobile din cauza crizei, iar preşedintele Băsescu a cerut privatizarea regiei.
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a primit opt oferte şi a angaj