Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei Pleşu: "Mă uit la unele emisiuni ale lui Dan Diaconescu"

Publicat in Adevarul, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Directorul fondator al publicaţiei „Dilema veche“ a vorbit despre revistă, despre Dan Diaconescu şi despre patimile românilor. Revista culturală „Dilema veche“ a organizat la Iaşi dezbaterea „Premiile Nobel sau premiile MTV“, în aula Bibliotecii Central Universitare.

Prezenţa lui Andrei Pleşu a reprezentat un punct de interes pentru ieşenii pasionaţi de cultură, care au umplut până la refuz sala.

Mai citeşte şi:

Andrei Pleşu: „Românii se plâng foarte mult, dar la o ţuică“

„Avem ecouri în proporţii egale din ambele părţi, unii spun că suntem elitişti şi inaccesibili, alţii spun că dacă ne ocupăm de subiecte mai trendy am devenit frivoli. Asta este povara plăcută pe care o ducem de atâta timp ", a spus Mircea Vasilescu, redactor-şef „Dilema veche". Revista şi-a propus să afle cum poate să dozeze mai bine cultura elitistă şi pe cea populară, în paginile ei.

„Nu e rău să adormi la Diaconescu"

Umorul fin al lui Andrei Pleşu a stârnit în dese rânduri amuzamentul celor din sală. „Deşi sunt acum mai mult membru ornamental în echipa de la «Dilema», primesc mai toate înjurăturile pentru ce apare în revistă, în timp ce laudele se duc la Mircea Vasilescu", a glumit Andrei Pleşu, care şi-a continuat argumentul într-o notă similară.

„Eu mă uit la unele emisiuni ale lui Dan Diaconescu. Apare acolo o Românie incredibilă, nu ajungi să vezi asemenea tipuri în viaţa normală, trăieşti într-un ceas 20 de vieţi. Nu e rău să adormi la Diaconescu, dar nici nu prea poţi să adormi. Există o gamă diversă de reacţii pe care ţi le dă această emisiune", a spus Andrei Pleşu, care a vrut totuşi să facă o diferenţă.

„Dacă te uiţi absorbit, dacă te simţi mobilizat de ce vezi acolo şi vrei să salvezi ţara, lucrurile sunt grave. Însă mai mult de un articol în «Dilema» prin care să spunem că nu e frumos nu putem face", a spus Andrei Pleşu. Acesta a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 10 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 7 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 6 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 6 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

24°
mar.

24°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°