Ecologiştii şi proprietarii apartamentelor din blocul în spatele căruia se amenajează locuri de parcare şi alei au protestat astăzi. Silvia Bochiş se opune proiectului primăriei, care intră cu buldozerul în spaţiul verde.
Reprezentanţii Asociaţiei de proprietari Cerbul, din zona Dragoş Vodă, au protestat astăzi în spatele blocului unde municipalitatea amenajează locuri de parcare, ceea ce înseamnă că spaţiul verde va deveni gri. Silvia Bochiş, care deţine un apartament la parter, a investit mii de lei în întreţinerea spaţiului verde din jur, plantând trandafiri şi arbori. De asemenea, în urmă cu cinci ani, femeia şi-a amenajat cu dale un loc de parcare.
„Am pus trandafiri şi arbori ca să avem oxigen. Mă deranjează că se distruge spaţiul verde, pentru a se face drum şi parcări, de care noi nu avem nevoie”, a spus, în această dimineaţă, Silvia Bochiş, care a subliniat că primăria are obligaţia să asigure spaţiu verde pe o porţiune din minimum zece metri de la ferestrele locuinţelor. „Pentru a fi sigură că mi se respectă dreptul la viaţă, am apelat la sprijinul Centrului Regional de Supraveghere Ecologică”, a spus Silvia Bochiş.
Distrugere cu aviz
Mihai Togor, preşedintele Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE), s-a solidarizat cu cei 19 proprietari de apartamente care au semnat petiţia depusă vineri la Primăria Oradea, prin care se cerea suspendarea lucrărilor de amenajare a locurilor de parcare în zonă. Răspunsul Primăriei Bihor sună sec. „Pentru proiectul de amenajare alei şi parcări din zona Dragoş Vodă, municipalitatea are toate avizele legale, inclusiv de la agenţia de protecţia mediului, din care rezultă ca amenajarea acestor parcări nu are impact semnificativ asupra mediului”, a precizat Carmen Cherteş, purtător de cuvânt la primărie.
Poliţia Comunitară în control, în ziua protestului
Doi agen