Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul comercial al oraşului pustiit de chiriile mari

Publicat in Adevarul, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Din cele 30 de spaţii comerciale de pe strada Libertăţii, tronsonul cuprins între străzile Ion Creangă şi Av. Alexandru Colfescu, 10 sunt goale.Agenţii imobiliari spun că patronii au abandonat spaţiile din zona centrală din cauza chiriilor foarte mari, preferând zone mai mărginaşe, cu chirii mai mici.

Centrul Alexandriei, mai exact zona pietonală de pe strada Libertăţii, are zilele acestea o imagine dezolantă. În locul magazinelor în care anul trecut se vindeau electrocasnice, haine sau cărţi acum sunt spaţii goale. Firmele care ocupau spaţiile comerciale din centrul oraşului au început să dispară, rând pe rând, la sfârşitul anului trecut. Motivul? Chiriile prea mari şi declinul economic care a făcut ca şi vânzările să scadă şi să nu mai poată plăti chiriile. Magazinele s-au mutat în zone mai mărginaşe ale oraşului, unde chiriile sunt mult mai mici.

Singura agenţie imobiliară din oraş, Logic Intermed, a prezentat pentru Adevărul de Seară, o situaţie a chiriilor din oraş, confirmând faptul că în zona centrală, tarifele sunt mai mult decât duble, faţă de alte zone ale oraşului. „ Preţurile se calculează pe metru pătrat. În zona centrală a Alexandriei, tariful poate ajunge la 20 de euro pe metru pătrat, iar în zonele mai mărginaşe, se închiriază cu 6 -7 euro pe metru pătrat, prin agenţie. În zona centrală, sunt preţuri apropiate de cele din Bucureşti, foarte mulţi clienţi ne spun acest lucru, dar asta este piaţa” ne-a mai spus reprezentanta agenţiei Logic Intermed.

Majoritatea spaţiilor din centrul Alexandriei, care au rămas neocupate, au suprafeţe mari, de 200 sau 300 de m.p., chiria lunară, la preţul de 20 de euro pe metru pătrat, poate ajunge până la 5000 de euro. Firmele care au mai rămas în spaţiile de pe straada Libertăţii abia fac faţă chiriilor. Costel Neacşu , proprietarul magazinului de tip outlet este printre puţinii agenţi care încă m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 8 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°