Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu acceptă bărbaţii refuzul femeilor

Publicat in Adevarul, miercuri 27 octombrie 2010 ·

Cercetătorii americani au descoperit de ce uneori intenţiile femeilor sunt înţelese greşit de cei care ar vrea să le cucerească. Când o femeie spune „nu“, chiar acesta este mesajul pe care vrea să-l transmită bărbaţilor, însă nu toţi îl percep ca atare, arată un nou studiu american.

Bărbaţii care adoptă o atitudine sexuală agresivă sunt cei care au mai mari şanse să nu se considere refuzaţi atunci când femeile nu se arată deloc interesate de ei, spre deosebire de cei care nu se dovedesc atât de porniţi în căutare de sex. Un raport realizat în 2002 de Departamentul de Justiţie din SUA arată că 17,6% din femeile americane sunt victime ale violurilor sau tentativelor de viol într-un moment al vieţii. Legătura dintre atitudinea bărbaţilor şi problemele pe care le au în a înţelege intenţiile femeilor nu reprezintă însă o scuză pentru un astfel de comportament, a declarat coordonatorul studiului, psihologul Teresa Treat de la Universitatea din Iowa.

Citiţi şi: Bărbaţii nu observă tocurile femeilor

Testul fotografiilor

„Dar dacă înţelegem mai bine de ce sunt interpretate greşit aluziile femeilor, vom putea aborda mai uşor problemele pe care le au unii tineri şi care pot duce la astfel de consecinţe negative", a explicat Treat.Echipa psihologului a rugat 232 de studenţi să privească fotografii ale unor femei mai mult sau mai puţin atrăgătoare şi să le interpreteze limbajul corpului. Unele dintre femei îl aveau pe „vino-ncoace", în timp ce altele erau încruntate sau expresia lor indica dezinteresul. Apoi, bărbaţilor le-au fost prezentate imagini ale aceloraşi femei, amestecate însă cu fotografii în care aveau expresii total diferite.

De exemplu, cele care zâmbeau în primele fotografii, aveau acum o expresie de dispreţ pe faţă. Rezultatele studiului au arătat că, în general, participanţii au reţinut destul de bine care dintre fete păreau interesat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine 3.2 produs în zona Banat

Ziarul Financiar acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3.2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa în zona Banat, judeţul Timiş, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la ora 8:08, la o adâncime de 18,7 k

Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK pentru a prelua Real Madridul Asiei. „Și-a dat acordul”

Adevarul acum 43 minute
Răzvan Lucescu nu are un sezon prea bun cu PAOK Salonic, fiind pe locul 4 în campionatul Greciei, deși în ultimele două etape echipa sa a învins două mari rivale, pe AEK Atena și Olimpiacos. Presa din Arabia Saudită a anunțat că românul se pregăteșt

O fetiță de 5 ani a fost VIOLATĂ într-un garaj dezafectat din Arad. Agresorul, un bărbat de 54 de ani, a fost prins de polițiști în Timișoara

Gandul acum 11 minute
O fetiță de 5 ani a fost violată de un bărbat în vârstă de 54 de ani, după ce a ademenit-o într-un garaj dezafectat din Arad, cub promisiunea că-i va oferi cadouri. Agresiunea a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 11 aprilie, în zona străzii Co

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

Incendiu la Teatrul Masca din București. Flăcările au cuprins o sală de spectacole

Libertatea acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la Teatrul Masca din București, aflat în curs de reabilitare, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Donald Trump spune că este „într-o formă grozavă” după controlul medical / „Am un suflet foarte bun” VIDEO

HotNews acum 4 ore
Donald Trump, președintele SUA în vârstă de 78 de ani care a fost adesea acuzat de adversarii săi că nu este transparent cu privire la sănătatea sa, a făcut declarații vineri, după ce a efectuat examenul medical anual. „În general, simt că sunt într

VIDEO Nicușor Dan: Autoritatea Electorală fie e incompetentă, fie procedează cu rea-credinţă. Ce acuză el

HotNews acum 39 minute
Candidatul independent Nicuşor Dan reclamă că în medul online există mii de materiale foto sau video, care sunt plătite şi neasumate şi care prezintă informaţii false sau scoase din context. El acuză de rea-credinţă şi incompetenţă instituţiile stat

Cristian Diaconescu anunță că o delegație a Congresului SUA va veni în România: „Contacte la toate nivelurile semnificative”

Gandul acum 2 ore
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Cristian Diaconescu a anunțat că o delegație a Congresului SUA va veni în România, urmând avea loc „contacte la toate nivelurile semnificative”. Cristian Diaconescu a specificat că, la acest moment, nu poate oferi

„Tuning&Autoshow” by LSUAV la Expo Arad

Arad24.net acum 51 minute
Duminică, 13 aprilie, ora 9.00, la Expo Arad, în cadrul Târgului Primăverii, se va da startul celei de-a 13-a ediții a Tuning@Autoshow, eveniment organizat de Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Cele mai impresionante și inov

Incendiu devastator la anexa unui restaurant: pompierii au găsit o persoană carbonizată

Ceahlaul acum 3 ore
O persoană și-a pierdut viața în urma unui puternic incendiu care a afectat o anexă a unui restaurant. S-a întâmplat pe 12 aprilie, puțin după miezul nopții, apelul prin numărul unic de urgență 112 fiind înregistrat în dispecerat în jurul orei 01:25

Vremea

București
acum

sâm.

3°/12°
dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

5°/15°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/11°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/13°
dum.

3°/16°
lun.

8°/18°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

11°
sâm.

4°/16°
dum.

1°/19°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°