13 octombrie 2009. Mai țineți minte? Moțiunea de cenzură ”11 împotriva României” a trecut în Parlament și Guvernul Boc a căzut. Îmi amintesc cum seara m-am întâlnit cu niște prieteni cu care nu mă văzusem de ceva vreme. Așa că am avut destule lucruri de povestit. Mai către final, pe la ultima bere, mi-am amintit. ”Apropo, azi a căzut Guvernul”. ”A, da?” a fost reacția unuia dintre ei, după care subiectul a fost schimbat.
Și atunci, ca și acum, interesul real pentru un exercițiu cât se poate de democratic și de o importanță majoră în buna guvernare a unei țări era aruncat în derizoriu. Cel puțin la nivelul percepției publice. Și atunci, și acum, am încercat să înțeleg: de unde o așa lehamite? Și explicația e destul de simplă. Pur și simplu, oamenii nu mai așteaptă ceva bun nici de la Putere, nici de la Opoziție. Nici de la Guvernul Boc IV, nici de la un eventual Guvern PSD-PNL. În ciuda declarațiilor beligerante, niciuna dintre părți nu are cum să câștige această moțiune. Și o știu și cei din PDL și colegii lor de Coaliție, și cei din PSD și PNL, și cei din stradă. Cu atât mai puțin avem de câștigat noi, cei rămași pe margine.
Sunt convins că milioane de români vor să vadă căzut Guvernul Boc. Sincer, recunosc că și eu îmi doresc acest lucru. Dar asta nu pentru că am avea credința că un alt Guvern ar putea produce cu adevărat o schimbare în România, ci doar ca o sancțiune la adresa incompetenței și nesimțirii actualilor guvernanți. Ar fi un simplu pansament ori un anesteziant aruncat peste o rană netratată. Rana ar fi ascunsă, durerea înlăturată pentru o oră sau o zi. Dar nici într-un caz vindecată.
Nu-mi cereți o soluție. Dacă aș avea-o, n-aș fi atât de egoist să o țin doar pentru mine. Eventual, există soluții personale. De la o ora 14, mă duc la conferința de lansare a unui proiect de psihologie, o premieră pentru România, care își propune un pla
