Cazul fostului poliţist constănţean care a atacat o elevă de liceu în parc şi a încercat să o violeze a făcut înconjurul oraşului. Arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzaţia de tentativă de viol, fostul agent Marius Ionuţ Magda, de 29 de ani, le-a cerut el însuşi anchetatorilor să-l aresteze, în cursul audierilor, susţinând că este un pericol. De altfel, potrivit declaraţiilor martorilor, înainte ca fostul om al legii să-i ameninţe pe adolescenţi cu o seringă în care susţinea că este sânge, agresorul ar fi petrecut mai multe momente întrebându-se cu voce tare „să mă sinucid, să nu mă sinucid?".
Încadrat la Poliţia Port Constanţa până în luna mai 2009, până şi părerile foştilor colegi ai poliţistului oscilează între două extreme, existând voci care pe de o parte susţin că, venind din „civilie", Magda a avut mereu un comportament mai ciudat, iar la polul opus foştii săi superiori vorbind despre Ionuţ Magda ca despre un poliţist care şi-a îndeplinit meseria cu responsabilitate. Incidentul în urma căruia fostul agent Marius Ionuţ Magda a ajuns de cealaltă parte a legii s-a petrecut la începutul acestei săptămâni, în Parcul Tăbăcăriei. Potrivit celor reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa în propunerea de arestare preventivă formulată pe numele bărbatului, fostul agent de poliţie este acuzat de tentativă de viol. Magda se afla în parc când spre el s-au îndreptat cei trei elevi ai Liceului Energetic, un băiat şi două fete, care doar ce terminaseră orele de curs.
„Aaa! Ştiu ce fac!"
Bărbatul de 29 de ani a intrat în vorbă cu elevii de liceu şi le-a cerut o ţigară. Pentru că a fost refuzat, acesta a început să ţipe la adolescenţi, spunându-le că ei nu pot înţelege prin ce trece el, că nu are casă şi că i-au murit părinţii. Iar aceasta, în contextul în care părinţii săi trăiesc în continuare şi trăiesc într-